Saturday , April 27 2024

Miercuri, sirenele vor suna alarma în toată țara. Exercițiu în cadrul programului “Săptămâna Protecţiei Civile”

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va relua exercițiul de alarmare publică, denumit generic „Miercurea Alarmelor”, pentru verificarea funcționalitățiii sirenelor din țară. Primul exercițiu va avea loc miercuri, 1 martie.

Alarmele se vor auzi din nou, miercuri, 1 martie. Acest lucru are loc în cadrul acţiunilor pregătite de structurile de specialitate ale IGSU ca parte a programului din “Săptămâna Protecţiei Civile”, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

El a prezentat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MAI, detalii despre “Săptămâna Protecţiei Civile”, un eveniment organizat de DSU şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care se va derula în Bucureşti şi în ţară, în perioada 25 februarie – 4 martie, şi care cuprinde mai multe activităţi menite să dezvolte comportamentul preventiv, unde cei interesaţi se pot familiariza cu măsurile şi regulile ce trebuie avute în vedere în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

“Miercurea sirenelor – noi aveam în fiecare lună, în prima zi de miercuri, să pornim sistemele de alarmare, să le testăm, deci miercuri o să fie testate sirenele. O să informăm populaţia. Este normal ca aceste lucruri să se facă, lumea să se obişnuiască. Repet: faptul că facem, informăm, pregătim nu înseamnă că noi ştim că mâine se va întâmpla ceva. Este obligaţia noastră să facem acest lucru, asta face Protecţia Civilă – pregăteşte populaţia. Asta înseamnă să ai o Protecţie Civilă puternică – să previi, să pregăteşti, să răspunzi corect, să reconstruieşti. Astea sunt cele patru faze extrem de importante”, a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU a explicat că, din punct de vedere al modului de acţionare, 2.865 dintre sirenele funcţionale pot fi comandate centralizat, iar 2.595 necesită declanşare locală.
„Noi, când vorbim cu oamenii despre riscuri, nu vrem să îi panicăm, noi vrem să îi pregătim. Dorinţa noastră este să ajungem la un nivel de rezilienţă ridicat. Ce înseamnă rezilienţă pentru omul de rând? Înseamnă ca o situaţie de urgenţă să nu te afecteze mai mult decât pentru o perioadă foarte scurtă şi să poţi să revii la viaţa normală, iar, în timpul situaţiei de urgenţă, să nu devii vulnerabil şi să ai ce îţi trebuie ca să poţi să faci faţă situaţiei respective”, a arătat Raed Arafat. (O.S.)

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …