Tuesday , April 30 2024

Lista companiilor care au intrerupt legaturile cu familia Trump, boicotandu-i afacerile

trump-ivanka

Deciziile presedintelui american Donald Trump, mai ales cea legata de imigratie, nu au fost deloc bine primite nici de o serie de mari companii americane. Mai multe au renuntat la colaborarea cu familia Trump.

Miscarea de boicotare a afacerilor familiei Trump are si un nume in mediul online: #GrabYourWallet. Acesteia i s-au alaturat, conform Business Insider, multe companii, printre care Uber, Macy’s, Home Shopping Network sau Shoes.com.

Dupa ce Uber a fost criticat si boicotat, fiind acuzat ca a incercat sa profite de pe urma protestelor taximetristilor, in urma ordinului lui Trump impotriva imigrantilot, Travis Kalanick, CEO al companiei, a anuntat ca demisioneaza.

Si compania Nordstorm a anuntat ca nu mai comercializeaza produse sub brandul Ivanka Trump. Desi compania a anuntat ca renunta periodic la anumite branduri, e de notorietate o scrisoare trimisa de un cumparator, in octombrie, care cerea renuntarea la produsele comercializate sub brandul Ivanka Trump, numindu-le “toxice” si cerand ca Nordstorm sa nu le mai comercializeze.

Lantul de magazine Macy’s a renuntat sa mai vanda articole vestimentare din linia Donald Trump, fiind vorba despre costume, cravate si accesorii. Acest lucru s-a intamplat inca din 2015, cand Trump i-a catalogat pe imigrantii din Mexic ca fiind “violatori”.

Retailerul Neiman Marcus a renuntat de asemeni sa mai comercializeze obiectele lansate sub brandul Ivanka Trump. Ultimele astfel de produse, niste bijuterii, au fost la vanzare in ianuarie. De la sfarsitul lunii, acestea nu mai sunt oferite cumparatorilor.

La fel a procedat si Shoes.com, un magazin online din Canada care comercializeaza incaltaminte. Acesta a renuntat inca din noiembrie la incaltamintea produsa sub brandul Ivanka Trump.

La fel au procedat si Belk, care a renuntat sa mai vanda incaltaminte si genti Ivanka Trump din weekend, Wayfair, care comercializeaza mobila si obiecte de decoratiuni pentru casa, Bellacor, cu acelasi obiect de activitate, sau ShopStyle.

ziare.com

Vezi si

Unde merg românii în minivacanța de 1 mai și Paști?

Pentru minivacanța de 1 mai și Paște, Londra este destinația cea mai populară, iar Milano …