Monday , April 29 2024

Alina Gorghiu: PNL şi USR vor susţine propunerea Dacian Cioloş premier, după alegerile parlamentare

gorghiu

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, duminică seară, că atât partidul pe care îl conduce, cât şi USR vor susţine propunerea Dacian Cioloş premier după alegerile parlamentare din decembrie, iar platforma anunţată de acesta ea o vede ca pe startul unei campanii cu Dacian Cioloş prim-ministru.
“Dacian Cioloş va fi numitor comun al unei formule pe care eu o consider esenţială în acest moment în România pentru schimbarea de care avem nevoie. Şi noi, şi USR vom susţine propunerea de prim-ministru Dacian Cioloş şi cumva platforma aceasta e startul unei campanii cu Dacian Cioloş prim-ministru. Aşa o văd eu, rămâne să mă contrazică Dacian Cioloş dacă nu e aşa”, a afirmat Alina Gorghiu.
Ea a spus că, de partea cealaltă, PSD defilează cu Liviu Dragnea prim-ministru.
Gorghiu a vorbit şi despre performanţele actualului Cabinet: “Acest guvern a avut şi lucruri bune, a avut şi stângăcii, însă susţinerea noastră a fost constantă pentru Dacian Cioloş”.
Întrebată dacă are încredere în Dacian Cioloş, Alina Gorghiu a răspuns conform news.ro: “Încredere e puţin spus, îmi asum acest parteneriat dacă şi domnul Dacian Cioloş îşi va dori”.
Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, că în perioada următoare va veni cu o “platformă” de principii şi valori care ar putea fi continuate după alegeri, pe care o va propune public, iar apoi ar putea să o discute cu partide precum PNL şi USR, dar nu a oferit un răspuns clar dacă doreşte sau nu să rămână premier după alegeri.
 
 

Vezi si

UDMR, pe prima poziție pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare

UDMR se va afla pe prima poziție a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar …