Friday , May 3 2024

Daniel Dragomir a plătit 900.000 £ pentru spionarea șefei DNA. Cine a dat banii?

daniel dragomir

900.000 de lire sterline a plătit Daniel Dragomir firmei israeliene Black Cube pentru spionarea Laurei Codruța Kovesi, susțin surse judiciare. Suma i-ar fi fost furnizată lui Dragomir, fost ofițer SRI, de mai multe persoane interesate în denigrarea șefei DNA.
În ultimele luni, Dragomir s-a afișat în compania a numeroși oameni de afaceri și politicieni importanți, cu toții având un numitor comun: sunt anchetați sau au fost trimiși în judecată de DNA. Dintre toți, Remus Truică se distinge prin legăturile sale strânse cu mai mulți oameni de afaceri și consultanți politici israelieni.
De altfel, în luna martie, DNA a cerut arestarea lui Benny Steinmetz, Tal Silberstein, Shimon Shevez și Moshe Agavi, în dosarul în care Remus Truică, fost șef de cabinet al lui Adrian Năstase, este acuzat în legătură cu retrocedarea ilegală a 47 hectare din pădurea Snagov și a fermei Băneasa. Truică și cei patru israelieni au fost acuzați de constituirea unui grup infracțional care a avut ca scop dobândirea averii revendicate de prințul Paul.
Daniel Dragomir are legături foarte apropiate și cu Elena Udrea, Alina Bica și Laura Vicol, avocata Alinei Bica. Astăzi, Laura Vicol a fost audiată ca martor la DIICOT, în dosarul în care a fost reținut și Daniel Dragomir.
digi24.ro

Vezi si

Vreme în general frumoasă în ultima lună de primăvară 

Administrația Națională de Meteorologie anunță că va fi vreme frumoasă în România în ultima lună …

One comment

  1. “Daniel Dragomir a plătit 900.000 £ pentru spionarea șefei DNA. Cine a platit?”
    Pai din titlul reiese ca doar Dragomir a platit. Ar trebui reformulat titlul pentru a fi mai inteligibil. 🙂