Tuesday , April 30 2024

Ministrul Justiției propune abrogarea dispoziției care permite reducerea pedepsei pentru deținuții care scriu cărți

raluca-pruna

Raluca Prună, ministrul Justiției, a anunțat astăzi într-o conferință de presă ca va promova abrogarea dispoziției care permite ca deținuții care scriu cărți științifice să primească o reducere de pedeapsă de 30 de zile. De asemenea, ministrul a prezentat cifre noi privind numărul cărților scrise de deținuți.
„Fenomenul a scăpat de sub control. Propun Guvernului României ca printr-o ordonanță de urgență care va fi promovată în prima ședință din februarie să cer abrogarea acestei dispoziții”, a declarat Raluca Prună, astăzi, într-o conferință de presă, anunțând totodată noi date care arată numărul cărților scrise de deținuți pentru a-și scurta pedeapsa cu 30 de zile.
Raluca Prună a precizat că această prevedere există în dreptul român din 1969, însă „problemele au apărut în momentul în care la nivelul anului 2013 am asistat la o creștere fulminantă a acestor lucrări”.
„La nivelul anilor 2014 și 2015, conform ultimelor cifre primite astăzi, în 2014 am avut 90 de astfel de lucrări și 340 de lucrări în 2015”, a precizat ministrul.
Raluca Prună a mai anunțat că, împreună cu această ordonanță de urgență, va pune pe masa Guvernului regulamentul de aplicare a legii 254/2013, care trebuia să fie adoptat odată împreună cu legea, în 2014. În plus, Raluca Prună a răspuns că „este prematur” să spună acum dacă va propune schimbarea directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor, însă a precizat că „există o responsabilitate cel puțin administrativă”.
De altfel, tot astăzi, Direcția Națională anticorupția a anunțat că deschide un dosar penal în aceste cazuri.
„Fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiționat. Dintr-o notă întocmită de Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și din datele existente în spațiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiții nu erau îndeplinite în realitate, iar prin faptele săvârșite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate”, au spus procurorii DNA.
Săptămâna trecută, Raluca Prună a declarat la Digi24 că va analiza dacă lucrările științifice care le-au adus multor deținuți eliberarea condiționată au fost realizate cu respectarea procedurilor legale. Mai mult, ministrul a promis sancțiuni dure în cazul în care va constata că vreuna din cele peste 300 de astfel de lucrări scrise anul trecut a depăşit cadrul legal.
Legislația în vigoare prevede că pentru fiecare carte scrisă și publicată deținutul poate beneficia de o reducere de 30 de zile din pedeapsă. Printre deținuții „faimoși” care au obținut reducerea pedepsei, după ce au scris mai multe lucrări științifice, se numără omul de afaceri Dinel Staicu, fostul senator Dan Voiculescu, fostul jurnalist Dan Diaconescu și omul de afaceri Cristian Borcea.
Astfel, omul de afaceri Dinel Staicu, trimis după gratii pentru nouă ani, în cazul fraudării Transgaz cu 11 milioane de euro, a scris zece cărţi în închisoare. Asta înseamnă că şi-a redus pedeapsa cu zece luni, câte una pentru fiecare lucrare.
Tot cu zece cărţi se mândreşte şi fostul senator Dan Voiculescu. Închis din august 2014, în penitenciarul Rahova, el a scris cărţi precum Omenirea încotro, A patra cale, Dezvoltarea economică durabilă sau Teoria Valorii. Fostul demnitar a fost condamnat definitiv pentru privatizarea frauduloasă a Institului de Cercetări Alimentare.
Dan Diaconescu a fost condamnat în martie 2015 la cinci ani şi şase luni de închisoare pentru şantaj. A reuşit să scrie, în mai puţin de un an, cinci cărţi, cele mai multe despre televiziune. Fostul jurnalist a analizat rolul social al mass-media, dar dă şi sfaturi despre realizarea talk-show-urilor.
Cristian Borcea a scris două lucrări ştiinţifice. Cel mai răsunător titlu este „Am fost preşedintele unui vis – Dinamo Bucureşti”.

Vezi si

Meteo. Ploi în mai multe regiuni în minivacanța de 1 Mai și de Paște

Meteorologii anunţă că, de 1 Mai şi de Paşte, temperaturile vor fi uşor mai ridicate …