Thursday , May 2 2024

Obama, SELFIE în sălbăticie luptând împotriva încălzirii climatice

selfie obama

Președintele SUA, Barack Obama, a făcut apel pentru o acțiunea “rapidă” în lupta împotriva încălzirii globale, într-un discurs rostit la Kotzebue, localitate aflată la cincizeci de kilometri nord de Cercul Arctic. Este cel mai puternic om al planetei, dar chiar şi el face selfie-uri. Preşedintele american a publicat pe pagina de Instagram a Casei Albe o imagine inedită.
Cel mai puternic preşedinte de pe planetă a postat pe internet o fotografie făcută în Alaska alături de gazda unui reality-show. Barack Obama a fost invitat special al unui episod al emisiunii despre tehnici de supravieţuire alături de Bear Grylls. Şeful statului american se află în vizită oficială în aceste zile în Alaska. Preşedintele a luat la pas un important parc naţional şi a profitat de ocazie ca să atragă atenţia lumii asupra schimbărilor climatice, relateaza Romania TV.
“Este un lucru pe care nici un alt președinte american nu l-a făcut până astăzi: să călătorească dincolo de Cercul Arctic!”, a declarat Obama în discursul din sala de sport a unei școli din acest mic oraș de 3.000 de locuitori.
“Sunt extrem de mândru”, a spus șeful administrației americane în fața a o mie de oameni.
obama bear grylls Reluând temele dezvoltate de la începutul vizitei sale de trei zile în Alaska, el a subliniat modul în care acest stat trebuie să îi ajute pe americani să fie conștienți de urgența unor acțiuni.
“De-a lungul anilor, am încercat să fac în așa fel încât ca și restul țării să devină mai conștient de schimbările climatice”, a explicat Obama. “Dar voi le trăiți deja”, a adăugat el.
“Ceea ce se întâmplă aici ar trebui sa fie un semnal de alarmă pentru America, un semnal de alarmă pentru întreaga lume”, a adăugat președintele american.
Călătoria de trei zile în Alaska a președintelui Obama are loc cu trei luni înainte de conferința de la Paris, care are ca scop un acord global pentru a încerca limitarea încălzirii globale la două grade Celsius și a evita accelerarea acestui fenomen. Statele Unite ale Americii sunt al doilea mare emițător de gaze cu efect de seră de pe Terra, pe primul loc situându-se China.
 
 

Vezi si

„Oscarul de la Washington”. Klaus Iohannis, premiat de Atlantic Council ”pentru rolul său în leadershipul transatlantic și european”

Președintele Klaus Iohannis va fi printre laureații prestigioaselor premii anuale ale organizației Atlantic Council, considerate …