Monday , April 29 2024

Acţiune de amploare a DIICOT Suceava: 54 de percheziţii în şase judeţe

Vineri dimineaţa, poliţiştii din Suceava și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava efectuează 54 de percheziţii în judeţul Suceava şi alte cinci judeţe, fiind vizate două grupări cu preocupări infracţionale în sfera contrabandei cu ţigarete, de provenienţă extracomunitară.

perchezitii Vineri, 19 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Suceava, efectuează 54 de percheziții în județele Suceava, Olt, Prahova, Brăila, Vaslui și Iași, la persoane bănuite de contrabandă cu țigări.
Vor fi puse în executare 21 de mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite că ar fi introdus, transportat, depozitat sau comercializat ţigarete de contrabandă.
Din cercetări a rezultat că activitatea infracţională ar fi fost desfăşurată în perioada 2013 – 2015, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2.500.000 de lei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale sin cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Serviciul Român de Informaţii şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.
La acțiune participă și luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J Suceava, polițiști de frontieră din cadrul I.G.P.F., precum și jandarmi.

Vezi si

Programul slujbelor din Săptămâna Patimilor, la Catedrala Arhiepiscopală

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat pe site-ul propriu programul de slujbe şi rânduieli la …