Sunday , April 28 2024

Ponta a anunţat: Nu schimb programul de guvernare

ponta

Victor Ponta a anunţat că nu schimbă programul de guvernare, aşa cum a cerut preşedintele Traian Băsescu. Într-o declaraţie pentru România TV, premierul a declarat că nu va modifica programul, ci va rămâne cel stabilit împreună cu liberalii, sub sigla USL. Pe acest program se regăsesc reducerea contribuţiilor sociale, dar şi alte măsuri economice şi sociale, anunţate deja.
Astfel, protocolul încheiat cu UDMR nu se va regăsi în programul de guvenrare. Şeful statului a declarat marţi că nu va semna numirile noilor miniştri dacă noul Guvern nu va prezenta un nou program de guvernare, pe care să şi-l asume în Parlament.
Băsescu a declarat că vechiul program de guvernare aparţine unor formaţiuni politice ce nu mai formează structura actuală a Guvernului. Iar, potrivit Constituţiei, în momentul în care se modifică structura guvernamentală, este nevoie de asumarea unui nou program de guvernare.
 
 

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …