Sunday , May 5 2024

Tinerii sub 14 ani vor avea acces gratuit la competiţiile sportive interne

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, o iniţiativă legislativă aparţinând senatorului PDL Mihaela Popa, care prevede ca tinerii sub 14 ani să aibă acces gratuit la competiţiile sportive interne.

Decizia a fost luată cu 57 de voturi “pentru” şi o abţinere.

“Din păcate, într-o societate în care tehnologia informaţiei s-a dezvoltat fulgerător, copii preferă să joace jocuri video, să navigheze pe internet sau să se uite la televizor, în loc să practice un sport sau exerciţii fizice. Această iniţiativă legislativă îşi propune să reprezinte o încurajare a participării la competiţiile sportive, prin acordarea accesului gratuit tinerilor sub 14 ani la competiţii. Această facilitate va constitui o motivaţie în plus pentru practicarea unui sport”, se arată în expunerea de motive a Mihaelei Popa.

Propunerea legislativă completează Legea educaţiei fizice şi sportului şi urmează să fie supusă votului Camerei Deputaţilor.

Vezi si

Bucovina Rădăuți și-a asigurat prezența la barajul de promovare în Liga a II-a

Bucovina Rădăuți și-a asigurat și din punct de vedere matematic prezența la barajul de promovare, …