Tuesday , April 30 2024

CONCLUZIILE NEGOCIERILOR CU FMI: Pensii marite cu 3,7%, salariul minim 900 lei la 1 iulie, acciza de 7 centi la carburanti

ponta

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, concluziile negocierilor dintre Guvern şi FMI cu privire la bugetul de stat pe 2014. Pensiile vor fi indexate cu 3,76%, salariul minim ar putea creşte in două etape, ajungând la 900 de lei la 1 iulie 2014. De asemenea, se discută în continuare procentul cu care vor creşte salariile medicilor rezidenţi şi ale profesorilor debutanţi.
“Am stabilit pentru anul viitor un deficit bugetar de 2,2% din PIB, în scădere faţă de anul acesta, însă un deficit care va fi luat în calcul într-un PIB care anul viitor se consideră că îşi va continua creşterea, cu 2,2%.
Pentru investiţii, am prevăzut sa depăşească 6% din PIB”; a anunţat Ponta.
În privinţa salariului minim, se va lua in calcul creşterea la 850 lei incepând cu 1 ianuarie şi la 900 lei incepând cu 1 iulie. “Avem şi un fond de creştere a salariilor în domeniul bugetar. Nu va fi o creştere egală. Ci una ţintită pe categorii. Dau ca exemplu: vom continua negocierile pentru a stabili gradul in care vor creştere salriile medicilor rezidenţi, debutantilor si altor categorii pentru care trebuie să luăm, decizii de creştere.
Toate pensiile vor fi indexate cu 3,76%, a spus Ponta.
De asemenea, Victor Ponta a susţinut că în angajamentul faţă de FMI va exista un angajament de scădere semnificativă, de 5%, a contribuţiilor de asigurări sociale in al doilea semestru al anului viitor.
Guvernul va introduce o acciză de 7 cenţi la litrul de carburant, fie benzină, fie motorină, banii astfel colectaţi urmând să fie vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră, a anunţat premierul Victor Ponta.
Accizele vor fi indexate de de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de rata inflaţiei şi nu de cursul de schimb.

Vezi si

Atenționare MAE: Greve în lanț pe Aeroportul Heathrow din Londra. Prima, a Poliției de Frontieră, până pe 2 mai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii …