Tuesday , April 30 2024

Prima ştire despre acuzatia de plagiat adusa lui Ponta, ştearsă de pe site-ul TVR

ponta

Prima ştire în care TVR a relatat despre acuzaţia de plagiat adusă premierului Ponta, publicată online pe 18 iunie 2012, a fost ştearsă, notează pe pagina sa de Facebook Mona Dîrţu, şefă TVR Interactiv la acea vreme.
În materialul respectiv, TVR publica în premieră un document cu fragmentele incriminate din teza lui Victor Ponta. Tot textul din pagina a fost şters, rămânând doar o pagină cu titlul “test” şi cu o fotografie a premierului. Mona Dîrţu notează că actualizarea paginii respective a fost făcută “pe 17 februarie, după miezul nopţii (la ora 01:03). Anul nu e specificat, dar cum la 17 februarie 2012 tvrinfo.ro încă nu fusese lansat, ne rămâne doar varianta 17 februarie 2013 – o noapte de sâmbătă spre duminică”.
Ieri, pe pagina respectivă apărea nota că ultima actualizare a fost făcută pe 13 iulie, după ce Mona Dîrţu a semnalat cazul pe Facebook.
Textul prin care materialul respectiv a fost promovat pe contul de Facebook al tvrinfo.ro a fost, de asemenea, şters, după cum notează sursa citată. Ea notează că alte texte publicate online de TVR, pe acelaşi subiect, sunt în continuare accesibile, la fel şi fişierul .pdf cu fragmentele din teza premierului, ataşat iniţial la materialul care nu mai există pe site-ul Televiziunii publice.
“Să fi fost oare şters textul din 18 iunie 2012 din greşeală? Tare greu mi-e să cred. În iunie anul trecut preşedintele interimar al TVR, Radu Călin Cristea, a încercat să mă lămurească timp de jumătate de oră că trebuia să mă consult cu el înainte ca tvrinfo.ro să dea aşa «o ştire sensibilă»”, scrie Dîrţu pe pagina de Facebook.

Vezi si

Atenționare MAE: Greve în lanț pe Aeroportul Heathrow din Londra. Prima, a Poliției de Frontieră, până pe 2 mai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii …