Friday , April 26 2024

Foresta a rămas fără doi jucători de bază

Mijlocașul Ionuț Artenie s-a întors la Aerostar Bacău, de unde a venit sub formă de împrumut, iar portarul Florin Logofătu a renunțat la cariera fotbalistică pentru a pleca în Austria. “Galben-verzii” au programată reunirea lotului de jucători în jurul datei de 10 iulie

Foresta a rămas fără doi jucători de bază odată cu finalul sezonului 2018/19 al Ligii a III-a, este vorba de Ionuț Artenie și Florin Logofătu.

Al doilea golgheter al echipei sucevene, cu 9 goluri marcate în 26 de meciuri jucate, mijlocașul Ionuț Artenie se va întoarce la Aerostar Bacău, de unde a venit sub formă de împrumut în vara anului trecut.

Titular în poarta “galben-verzilor” în returul ultimei ediții de campionat, perioadă în care a avut evoluții constant bune, goalkeeperul Ionuț Logofătu a anunțat că renunță la fotbal pentru a pleca în Austria.

Un alt jucător care a plecat de pe Areni este mijlocașul Ionuț Mateciuc, care a bifat doar nouă prezențe în tricoul Forestei în sezonul trecut, iar în ultimele luni s-a confruntat cu mai multe probleme de indisciplină.

Foresta are programată reunirea lotului în jurul datei de 10 iulie, până atunci conducerea clubului fiind în căutarea unui antrenor principal cu care să atace promovarea în viitorul sezon al Ligii a III-a, care va debuta pe 24 august.  (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …