Raport MAI: Polițistul care a vorbit prima dată cu Alexandra nu a cerut date despre locul în care se afla și a avut o atitudine refractară

29/07/19 ora:12:05pm

Polițistul care a discutat cu Alexandra, atunci când a sunat la 112 pentru a cere ajutor, a avut o atitudine refractară față de situația prezentată de fată și nu a dat dovadă de implicare pentru a obține mai multe date privind locul în care este sechestrată, arată raportul MAI, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Surse apropiate anchetei cazului din crimelor din Caracal au precizat că în raportul Ministerului de Interne se arată că agentul de poliție cu care Alexandra a discutat atunci când a sunat la 112 ar fi dat dovadă de o „atitudine refractară” față de tânără.

În același raport se mai arată că polițistul nici nu s-a implicat și nu i-a pus Alexandrei mai multe întrebări pentru a fi identificat mai ușor locul în care aceasta este sechestrată.

Mai mult, agentul nu a consiliat tânăra și nici nu i-a oferit sfaturi privind comportamentul pe care trebuie să-l aibă în situația în care se află, până la sosirea echipajelor de poliție, arată aceleași surse.

În timpul declarațiilor din timpul zilei de duminică, Dincă le-a spus anchetatorilor ce a făcut cu cadavrele.

Anchetatorii au căutat, timp de 3 zile, urme în casa și curtea bărbatului. În cenușa dintr-un butoi se aflau mai multe rămășițe umane.

Inițial, în declarația din fața anchetatorilor, Dincă a afirmat că a făcut foc pentru a alunga țânțarii.

Bărbatul a recunoscut abia în a treia zi faptele comise, iar duminică seara audierile au fost întrerupte pentru că s-a simțit rău.

HotNews