Cel putin 13 răniţi, după o coliziune între trei trenuri, în oraşul italian Napoli

14/01/20 ora:12:19pm

Mai multe persoane au fost rănite după ce trei trenuri au intrat în coliziune, marţi dimineaţă, în oraşul italian Napoli, anunţă autorităţile, citate de presa italiană.

Accidentul s-a produs pe Tronsonul 1 al metroului din Napoli, în apropierea staţiei Piscinola. Un tren care ieşea din depou s-a lovit cu unul care se pregătea să intre în staţie. În urma impactului a fost lovit al treilea tren, care tocmai plecase din staţia Piscinola, circulând pe sens opus, informează agenţia de presă ANSA şi cotidianul Corriere della Sera.

Numeroase echipaje de prim-ajutor au intervenit la faţa locului. Din cauza accidentului, traficul feroviar este blocat şi în acest moment.

Cel puţin 13 persoane au fost rănite în accident, informează publicaţia Il Mattino. Cinci persoane sunt spitalizate.

Autorităţile italiene cercetează circumstanţele producerii accidentului, suspectând o eroare umană. (Mediafax)