Friday , April 26 2024

Casa Regală a pus punct tuturor proceselor cu statul român. Regele Mihai I ajuns în topul milionarilor

regele

Casa Regală a pus punct tuturor proceselor cu statul român, iar regele Mihai I ajuns în topul milionarilor. Majestatea sa a reuşit să-şi recupereze toate proprietăţile, iar averea lui este estimată acum la 60-62 milioane de euro, potrivit  CanCan.ro.
Regele Mihai I a fost hulit în trecut, pentru că ar fi fugit cu un tren plin cu bogaţii. Acum, însă, Casă Regală a pus punct tuturor proceselor, iar regele Mihai I ajuns în topul milionarilor.
La aproape 20 de ani de la debutul proceselor de revendicare, regele Mihai I a pus punct conflictului cu statul român, potrivit CanCan.ro.
Toate procesele Maiestăţii sale s-au încheiat în favoarea acestuia. Regele Mihai a reuşit să demonstreze în instanţele de judecată că moştenirile invocate i se cuvin, potrivit avocatului Casei Regale, Adrian Vasili.
După ce a obţinut în instanţă ceea ce i se cuvenea, regele Mihai a reuşit să adune în ultimii ani o avere impresionantă.
În România, Casă Regală a ajuns să deţină patru castele, trei imobile şi un teren în Capitală, un imobil şi terenuri în Poiana Ţapului şi mai multe cabane în Azuga, plus 20.000 de hectare de pădure, potrivit CanCan.ro.
Bunurile i-au adus locul 72 în clasamentul milionarilor români, cu o avere estimată la 60-62 milioane de euro.
 

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …