Saturday , April 27 2024

Zece parcări supraterane vor fi construite în Suceava. Prima va fi ridicată lângă Primărie și va avea cinci etaje

Celelalte vor fi ridicate lângă magazinul „Mobila” și la „Albina” din cartierul George Enescu, lângă clădirea unde a fost sediul Centrului de Proiectări, în zona sediului Protopopiatului din Zamca, iar în zona centrală a Sucevei sunt vizate amplasamente de la Piața Mare, Hotelul Bucovina, Parcul Drapelelor, în spate la Taylan și pe strada Meseriașilor. Conform primarului Ion Lungu, aceste parcări vor costa în total 11-12 milioane de euro, bani asigurați de la bugetul local

Municipalitatea suceveană a identificat zece locații pentru amenajarea de parcări supraterane. Printre acestea se numără amplasamente de la magazinul „Mobila” și la „Albina” din cartierul George Enescu, precum și la clădirea unde a fost sediul Centrului de Proiectări, dar și din zona sediului Protopopiatului din Zamca iar în zona centrală a Sucevei sunt vizate amplasamente de la Piața Mare, a hotelul Bucovina, Parcul Drapelelor, în spate la Taylan și pe strada Meseriașilor.

Parcările vor fi realizate pe sistemul clasic, dar în funcție de zonă și suprafață vor avea diverse dimensiuni. „Estimăm că aceste parcări o să coste în jur de 11 – 12 milioane de euro, însă acest lucru va fi stabilit după ce va fi făcut studiul de fezabilitate”, a conchis Ion Lungu.

Inițial, pentru acest proiect se aștepta să se aprobe relocarea de fonduri europene din alte axe de finanțare unde nu s-au cheltuit sumele prevăzute inițial, în speranța că finanțarea acestui tip de investiții putea fi asigurată așa cum în exercițiul bugetar al Uniunii Europene 2007 – 2013, când au fost fonduri pentru parcările subterane. Practic, însă, banii vor fi asigurați din bugetul local iar asta cel puțin pentru cea de-a zecea parcare din lista de priorități a municipalității sucevene.

Potrivit primarului Ion Lungu, aceasta va fi ridicată în spatele primăriei și va avea cinci etaje și speră ca la toamnă să înceapă construcția primei parcări supraterane din oraș, edilul estimând că investiția se va situat la aproape 1 milion de euro. El a spus că deja au fost demarate procedurile pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a studiilor topo și geo. „Demarăm proiectul pentru parcări supraterane în municipiul Suceava. Avem prinsă suma de 70 000 de lei în buget și vom face studiul de fezabilitate și studiile geo și topo pentru prima parcare supraterană pe care vrem să o facem în spatele Primăriei. Vrem să facem o parcare supraterană clasică, cu 5 nivele. După ce vom finaliza aceste studii, din investițiile care nu se vor realiza, din motive obiective în acest an, vom face redistribuiri și vreau să începem construcția primei parcări supraterane din municipiul Suceava”, a declarat edilul Ion Lungu. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

10.000 de lei amendă de la Garda de Mediu, pentru un operator care gestionează anvelope uzate

Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava împreună cu lucrători din …