Saturday , April 27 2024

Tronsonul al treilea din centura Sucevei este complet practicabil

centura 1 [800x600]

Indicatoarele au fost montate, iar ieri se lucra la optimizarea stâlpilor cu panouri fotovoltaice a căror durată de viaţă este de zece ani. In ce priveşte deschiderea oficială a circulaţiei rutiere pe cel de-al treilea tronson, consultantul DRDP nu a putut să dea un termen precis, fiind vorba de câteva zile

Cel de-al treilea tronson al rutei ocolitoare a Sucevei este complet practicabil, nefiind niciun fel de probleme majore care să poată împidica traficul rutier în zona cuprinsă între “Zidul Morţii” şi intersecţia cu DN 2 de la ieşirea din oraş spre Siret. Toţi cei 165 de stâlpi de iluminat public care, conform proiectului, trebuiau montaţi în trei locuri ale respectivului tronson ai fost montaţi, Ieri, câteva echipe de muncitori mai lucrau la câteva reglaje finale iar potrivit celor afirmate de ing. Cezat Antohie, consultantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, ar fi trebuit ca din seara aceasta sau cel târziu din cursul zilei de azi toţi stâlpii de iluminat public să funcţioneze. Cele trei locaţii unde au fost puşi stâlpii sunt: în zona interscţiei cu DN 2, în zona intersecţiei cu DN 17 (Zidul Morţii – numărul lor a fost suplimentat faţă de cât era prevăzut iniţial) şi în zona unde a fost amenajată deja o parcare auto şi unde, probabil, va putea fi amenajată pe viitor o benzinărie. Potrivit lui Cezar Antohie, stâlpii de iluminat care au fost puşi au o durată de viaţă estimată la zece ani, toţi stâlpii fiind prevăzuţi cu panouri fotovoltaice. El a mai precizat că, din informaţiile pe care le are, vor mai fi puşi circa 400 de stâlpi pe celelalte două tronsoane ale şoselei de centură, de regulă în intersecţiile cu alte drumuri cu ar fi cea cu drumul judeţean ce face legătura dintre Suceava şi Moara iar de aici mai departe spre Drăgoieşti şi Berchişeşti, dar şi cealaltă intersecţie cu DN 2 de la ieşirea din Suceava spre Fălticeni. Potrivit lui Cezar Antohie, în vara asta ar fi premise de a fi terminate lucrările şi pe celelalte două tronsoane ale rutei ocolitoare a Sucevei, cel puţin în ceea ce priveşte lucrările la reţeaua de iluminat public. In ce priveşte deschiderea oficială a circulaţiei rutiere pe cel de-al treilea tronson, consultantul DRDP nu a putut să dea un termen precis, fiind vorba de câteva zile. Menţionăm că marcajele rutiere sunt finalizate, mai multe indicatoare au fost puse ca şi majoritatea parapeţilor, ieri mai lucrându-se la o porţiune dintre podul pe apa Sucevei şi pasajul peste calea ferată. De asemenea, se decolmata şanţul în zona unde a fost amenajată o intersecţie cu un drum către o exploatare de balast, asta întrucât în afara intersecţiilor cu drumurile naţionale şi, ca excepţie, cu unele drumuri judeţene, nu sunt permise alte intersecţii rutiere pe şoselele de centură. (D.P.)

Vezi si

10.000 de lei amendă de la Garda de Mediu, pentru un operator care gestionează anvelope uzate

Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava împreună cu lucrători din …