Friday , April 26 2024

FOTO: Sâmbătă, în mai puțin de 10 ore, pompierii suceveni au intervenit la stingerea a 7 incendii, dintre care 6 au izbucnit de la coșurile de fum

Pana la aceasta ora, pompierii suceveni au fost chemati sa intervina in cursul zilei de sambata, 23 februarie 2019, pentru stingerea a nu mai putin de sapte incendii. Sase dintre acestea au fost cauzate de proasta intretinere sau izolare a cosurilor de fum.

Astfel, dimineata, in jurul orei 7, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii S.V.S.U. Verești, au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Corocăiești, comuna Verești. La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodărești, cu pericol de propagare la casa de locuit. Incendiul a fost lichidat la ora 10:35.

Au ars depozitul de furaje pe o suprafață de 60 mp, adăpostul de animale pe 16 mp și bucătăria de vară pe 20 mp. Au mai ars circa 7 metri cubi lemn de foc, 3 tone de fân și 700 Kg de porumb. S-au degradat izolația exterioară de pe o laterală a casei și elemente de tâmplărie din PVC și lemn. În incendiu au pierit un cal și doi câini din gospodărie. Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic generat de coșul de fum al bucătăriei de vară, neizolat corespunzător față de materialele combustibile. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat locuința proprietarului, cu bunurile aferente.

Pompierii militari reamintesc cetățenilor că o atenţie sporită trebuie avută la repararea, izolarea şi curăţarea periodică a coşurilor de fum, întrucât funinginea rezultată prin arderea materialului lemnos şi depusă în interiorul coşurilor de fum, pe fondul supraîncălzirii sobelor, se poate aprinde şi provoca incendii, fie prin efect termic fie din cauza jarului (scânteilor) ajunse în contact cu materialele combustibile din construcţia locuinţei. În condiţiile existenţei unor fisuri insesizabile ale coşurilor de fum, scânteile pot duce la aprinderea materialelor combustibile din construcţia planşeelor sau acoperişurilor. Pentru a putea identifica aceste fisuri, este indicat ca porţiunea coşului de fum care trece prin pod să fie văruită (var alb), astfel încât orice problemă apărută să poată fi observată imediat şi remediată.

În ultimii ani, statisticile arată că, la nivel naţional, majoritatea incidentelor au fost provocate de coşurile de fum, defecte sau amplasate necorespunzător, neprotejate faţă de elementele combustibile.

Gospodaria uuui batran distrusa de un incendiu pornit de la un aragaz

Intr-un alt caz, in jurul orei 9, militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreuna cu lucrătorii S.V.S.U. Frătăuții Vechi, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Măneuți, comuna Frătăuții Vechi. La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei și al unei anexe corp comun, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie și la proprietățile învecinate. Acoperișul comun a ars pe aproximativ 140 mp. Au mai ars aparate electrocasnice, obiecte de mobilier și alte bunuri. S-au degradat pereții și planșeul locuinței.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD i-au acordat îngrijiri medicale proprietarului (87 ani), care a suferit arsuri minore la mâini. Ulterior, acesta a fost transportat la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Rădăuți, pentru tratament de specialitate. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, în urma unor scăpări de gaze combustibile de la sistemul de gătit (aragaz cu butelie). Incendiul a fost lichidat la ora 11:25, iar pompierii au salvat restul casei, o șură și alte două anexe din goapodărie, precum și două locuințe aflate în imediata apropiere.

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …