Saturday , April 27 2024

O şoferiţă de 23 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu maşina în albia unui pârâu

O tânără de 23 de ani, din comuna Vatra Moldoviţei, din cauza vitezei a pierdut controlul asupra maşinii pe care o conducea, răsturnându-se în albia unui pârâu. In urma impactului, şoferiţa a decedat, iar alţi trei pasageri din autoturismul ei s-au ales cu leziuni grave

 Accid moldovita 1 [800x600]


Un grav accident de circulaţie a avut loc ieri dimineaţă în comuna Moldoviţa. In jurul orei 06.00, Maria Aneci, de 23 de ani, din comuna Vatra Moldoviţei, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Golf, pe DJ 176 din direcţia Moldoviţa spre Vatra Moldoviţei, după o curbă uşoară spre stânga, din cauza vitezei a pierdut controlul asupra volanului, a derapat, izbindu-se violent cu laterala stânga de un copac situat pe partea dreaptăa drumului, după care s-a răsturnat pe cupolă în albia Pârâului Hăuceni, aflat la o diferenţă de nivel de 3,60 de metri.
Soferiţa Maria Aneci a decedat în drum spre spital, cadavrul ei fiind depus la morga Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-a va face necropsia. In momentul producerii accidentului, în maşină mai erau Gheorghe Răzvan Porşega, de 28 de ani, Ionel Găiniceanu, de 35 de ani şi Andrei Semco, de 19 ani, toţi din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei. Ei au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale.accid moldovita 2 [800x600]
Gheorghe Răzvan Porşega a fost transportat la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, iar apoi transferat la Spitalul Judeţean Suceava, fiind diagnosticat cu traumatism cranio – cerebral, contuzie toraco – abdominală, în observaţie fracturi costale, conştient. Ionel Găiniceanu a fost transportat la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc, unde a primit diagnosticul de TCC, traumatism coloană cervicală, traumatism toraco – abdominal, conştient, etilism. Andrei Semco a fost dus cu ambulanţa direct la Spitalul Judeţean Suceava, fiind diagnosticat cu TCC, traumatism abdominal, etilism acut.
In acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

10.000 de lei amendă de la Garda de Mediu, pentru un operator care gestionează anvelope uzate

Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava împreună cu lucrători din …