Saturday , April 27 2024

O elevă de 15 ani, din Dumbrăveni, a murit la şcoală, într-o pauză

ambulanta

O elevă în vârstă de 15 ani, în clasa a IX-a la liceul din Dumbrăveni, era în perioada de practică. Aceasta a ieşit în pauză şi s-a dus până la magazin, iar când s-a întors i s-a făcut rău, a făcut o criză cu convulsii şi spume la gură, după care în scurt timp a decedat. Adolescenta era cunoscută ca o persoană cu probleme medicale

O elevă a Liceului Tehnologic “Mihai Eminescu” din Dumbrăveni cunoscută cu probleme de sănătate a decedat într-o pauză. Incidentul a avut loc luni, 8 iulie a.c., la ora 17.00. Andreea L., de 15 ani, din localitate, elevă în clasa a IX-a la liceul din Dumbrăveni, la profilul textil, era în perioada de practică. La ora 14.00 aceasta a mers la şcoală, iar la ora 17.00, în pauză a mers la un magazin din apropierea liceului.
La întoarcere acesteia i s-a făcut rău, s-a aşezat lângă un şanţ, a făcut o criză de convulsii şi spume la gură, iar în scurt timp a decedat. Adolescenta suferea de afecţiunea pavor, aceasta fusese consultată de medici şi urma tratament medicamentos. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …