Friday , April 26 2024

Nelu Fediuc, fostul şef al poliţiei de frontieră Siret, a fost pus în libertate

Curtea de Apel Suceava a dispus ieri punerea în libertate a comisarului şef Nelu Fediuc, după aproape patru luni de arest preventiv. Fostul şef al poliţiei de frontieră Siret are interdicţia de a părăsi teritoriul judeţului Suceava

nelu fediuc [800x600]


Curtea de Apel Suceava a admis ieri contestaţia formulată de inculpatul Nelu Fediuc împotriva încheierii din data de 14 octombrie 2014, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava. Astfel, judecătorii suceveni au înlocuit măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Nelu Fediuc cu măsura preventivă a controlului judiciar. Comisarul şef Nelu Fediuc, fostul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, are interdicţia de a depăşi limita teritorială a judeţului Suceava. Magistraţii suceveni au dispus ieri punerea în libertate a lui Nelu Fediuc, care a stat timp de aproape patru luni după gratii. Decizia instanţei sucevene este definitivă.
La sfârşitul săptămânii trecute, procurorii DNA Suceava au finalizat rechizitoriul şi au dispus trimiterea în judecată a lui Nelu Fediuc, comisar şef de poliţie de frontieră, fost şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, în stare de arest preventiv după ce a fost cercetat pentru 4 infracţiuni de „luare de mită”, 4 infracţiuni de „influenţare a declaraţiilor” şi o infracţiune de „tentativă la abuz în serviciu”.
Procurorii DNA au stabilit că în perioada februarie 2008 – iunie 2008, Nelu Fediuc a pretins şi primit de la martora denunţătoare P. A. suma totală de 1.200 de dolari (câte 200 de dolari pe lună timp de 6 luni) precum şi favoruri sexuale în scopul de a-i asigura denunţătoarei şi celor care o însoţeau protecţie în Vama Siret la tranzitarea unor mărfuri printre care şi cantităţi de ţigări peste limita admisă de lege şi cu încălcarea regimului vamal. De asemenea, în perioada ianuarie 2008 – decembrie 2009, Nelu Fediuc a pretins şi primit de la martorul denunţător O.C.A. suma totală de 4.200 dolari (câte 100 dolari/lună timp de 6 luni în 2008, câte 200 dolari/lună timp de 6 luni în a doua jumătate a anului 2008 şi respectiv câte 200 dolari timp de 12 luni în anul 2009) în scopul de a-i asigura denunţătorului protecţie în Vama Siret la tranzitarea unor mărfuri cu încălcarea regimului vamal. De asemenea, în perioada septembrie 2007 – mai 2008, Fediuc a pretins şi primit de la martorul denunţător A.C.M. suma totală de 1.600 de dolari (câte 200 dolari/lună timp de 8 luni) precum şi băuturi alcoolice achiziţionate din magazine duty – free pentru a-i asigura denunţătorului protecţie în Vama Siret la tranzitarea unor mărfuri, astfel încât acesta să nu fie controlat de organele vamale şi să nu rişte confiscarea bunurilor sau aplicarea vreunei amenzi.
De asemenea, în acelaşi interval, comisarul Nelu Fediuc a pretins şi primit de la martorul denunţător V.A. bunuri constând în preparate şi carne de vânat achiziţionate de la un abator din localitatea Gulioaia, judeţul Botoşani bunuri remise de un preot pe nume Horga Dumitru în numele grupului infracţional coordonat de acesta la care denunţătorul a contribuit cu suma de 700 de lei, flori ornamentale în valoare de 200 de lei, 300 – 400 kilograme de peşte (somn şi crap), cantităţi de motorină în recipiente de 20 de litri, parfumuri, sticle de votcă şi whisky achiziţionate de la magazinul duty – free administrat de soţia inculpatului Nelu Fediuc, F.L.B., în valoare de 300 – 400 de dolari, pentru a-i asigura denunţătorului protecţie în Vama Siret la tranzitarea unor cantităţi de ţigări peste limita legală şi cu sustragerea de la plata taxelor vamale. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

4 comments

  1. ce nu iti convine? te-a pus preli sa improsti cu noroi?daca ar fi dupa mine timp de 6 luni v-as documenta activitatae infractionala si dupa aia direct in duba ,din cate stiu eu ,nu ara junge dubele la cat de murdari sunteti voi astea de la CIT… chiar asa …….povesteste-ne si noua cati bani am luat eu si mai ales cum am ajuns sef la vama.

  2. Manuel, manu, emanuel, emanuela, te-am ghicit ma limbricule. La cati bani ti_a dat nelucutu e clar ca il aperi. Poate povestesti cum ai ajuns sef la vama…daca nu povestesc eu

  3. la suceava sunt cei mai CORUPTI judecatori din tara

  4. era si cazzul sa fie eliberat ca doar nu a omorat pe nimeni.