Friday , April 26 2024

Firma RENT KEY, prin care s-a făcut tranzacția cu clădirea Poliției Municipale, își cere insolvența

In dosarul afacerii cu fostul sediu administrativ al defunctei fabrici de tricotaje Zimbru, în care s-au dat deja codamnări la ani grei de închisoare pentru fostul șef al IPJ Suceava, Ioan Nicușor Todiruț, și pentru complicii acestuia, firma vânzătoare – Servicii Comerciale -, după ce și-a schimbat numele în RENT KEY, a intrat în insolvență 

insolventa

Tribunalul Suceava a făcut publică lista cuprinzând dosarele ce au ca obiect procedura insolvenței, înregistrate pe rolul instanței în vara acestui an, mai precis în perioada 11 iulie – 21 septembrie 2016. Este vorba despre un număr total de 45 de dosare de insolvență nou înregistrate. In cea mai mare parte este vorba despre agenți economici cvasi-anonimi. Dar măcar 6 dintre aceste cazuri au un trecut interesant, care merită a fi rememorat înainte de intrarea definitivă în uitare a afacerilor care anii trecuți țineau prima pagină a ziarelor. Patronul RENT KEY, condamnat la 4 ani și jumătate închisoare în dosarul tranzacției cu sediul Poliției Municipale O societate comercială a cărei activitate ar fi trebuit să “duduie” în zona imobiliară a municipiului Suceava este SC RENT KEY SRL. Este vorba despre o firmă aparent fără trecut, dar care a avut un rol cheie într-un dosar penal în care șefi ai IPJ Suceava și investitori cunoscuți de pe piața imobiliară suceveană au fost implicați. Este de notorietate faptul că Ser­viciul Teritorial Suceava al DNA a ins­trumentat un dosar penal în care au fost trimiși în judecată, pe lângă fostul șef al IPJ, Ioan Nicușor Todiruț, fostul șef al Serviciului logistică din unitate, Alexa Teodorovici, și patronul de la RENT KEY SRL, Constantin Bujorean. Au mai fost trimiși în judecată, la categoria “bota­niști”, și evaluatorii ANEVAR Mihai Sorin Muntean și Gheorghe Licurici. Se știe că în acest dosar, în luna aprilie a anului 2016, Curtea de Apel Iași l-a condam­nat pe fostul prim polițist al Sucevei la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare. Subalternul său, Alexa Teodorovici, fost șef al Serviciului logistic al IPJ, a primit aceeași pedeapsă.
Cel mai mult va avea de ispășit afaceristul Constantin Bujorean, pa­tronul firmei Servicii Comerciale SRL, redenumită ulterior RENT KEY, cel care a vândut către MAI la un preț supraevaluat fosta clădire administrativă a defunctei fabrici Zimbru. Dacă sentința Curții de Apel Suceava va rămâne definitivă. Cons­tantin Bujorean, patronul firmei RENT Key pentru care s-a cerut insolvența va tre­bui să ispășească 4 ani și jumătate. Pro­cesul este pe rol la Inalta Curte de Casație și Justiție. Mai trebuie spus că evaluatorii Mihai Sorin Muntean și Gheorghe Li­curici au primit câte 3, respectiv 2 ani de închisoare. Toți cei cinci vor trebui să restituie împreună 3,7 milioane de lei către MAI.
Incă din luna august a anului 2013, ziarul “Obiectiv de Suceava” avertiza că procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DNA ar fi bine să se grăbească în dosarul cumpărării de către IPJ a imobilului de pe strada Universității – fostul sediu administrativ al defunctei Zimbru, fiindcă firma vânzătoare – SC Servicii Comer­ciale SRL – nici nu mai există, schimbându-și numele în SC RENT KEY SRL. Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava a imputat firmei SC Servicii Comerciale SRL suma de 7,14 mi­liarde de lei vechi, neplătită bugetului de stat. Suma rezultă din neplata contribuțiilor la Fisc plecate de la așa-zisele îmbunătățiri ce s-ar fi făcut la clădirea de pe strada Univer­sității, ce a fost vândută de societatea commercială către IPJ Suceava, ce găzduiește acum sediul Poliției Munici­pale. Arătam atunci că această decizie de impunere exista încă de acum un an, însă doar acum a fost transmisă către SC Ser­vicii Comerciale, oarecum tardiv, pentru că între timp BCR a început deja executarea silită a firmei, pentru o datorie de aproximativ 30 de miliarde de lei vechi, neachitată la timp. Conform Legii 85 pri­vind procedura insolvenței, aceasta poate fi deschisă dacă un agent economic are datorii mai mari de 400 de milioane de lei vechi către un debitor, pe care nu este în stare să le achite. Datoriile la stat ale SC Servicii Comerciale sunt de peste 15 ori mai mari. Arătam atunci că această so­cietate commercială nu mai exista decât în scriptele Serviciului Teritorial Suceava al DNA, care a instrumentat dosarul Todiruț și compania, firma schimbându-șă denumirea în SC RENT KEY SRL, administrator rămânând Același Costel Bujorean, cel și mai nou condamnat penal penal ală­turi de comisarul șef Ioan Todiruț, fostul șef al IPJ Suceava, comisarul șef Alexa Teo­dorovici, fostul șef al Serviciului logistică din IPJ și evaluatorii Sorin Mun­tean și Gheorghe Licurici.
“Dosare nemuritoare” în procedura insolvenței, la Tribunalul Suceava
O nouă încercare de introducere în in­solvență a unei firme demult defuncte vizează SC Perla Rădăuților SRL, o entitate la care s-a depus prima cerere de de­clan­­șare a procedurii insolvenței și pentru care s-a cerut falimentul încă din anul 2008. “Obiectiv de Suceava” arăta acum 10 ani cum DGFP Suceava a emis în 2006 o auto­rizație de utilizator final al alcoolului către SC Perla Rădăuților. Această auto­rizație permitea vinderea alcoolului fără acciză, dar firma rădăuțeană nu îndeplinea condițiile pentru a primi această autorizație deoarece nu avea linie proprie de pro­cesare și îmbuteliere a băuturilor al­coo­lice. In aceste condiții, acciza nere­ținută la sursă era estimată la acea vreme de circa 1,5 milioane de euro. S-a arătat la vremea respectivă că SC Perla Rădăuților SRL a vândut peste 150 de tone de alcool du­blu rafinat neaccizat către Chimofarm SRL Roman, care ar fi folosit alcoolul pentru a produce lichid pentru spălarea par­brizelor. Tribunalul Suceava a fost în această vară solicitat să repună pe rol do­sarul de insolvență – faliment la SC Perla Rădăuților SRL, inițiat acum peste opt ani. O altă firmă care are un trecut interesant din punct de vedere fiscal este SC COZA-RUX SRL Suceava, societate comercială specializată în produse de panificație. Se știe că această firmă avea la un moment dat circa 140 de angajați și a be­neficiat de finanțări europene, prin programul Sapard, înainte de 2010. Afacerea nu a mai mers, astfel încât în 2012 a fost depusă prima cerere de deschidere a procedurii insolvenței. Patronii Cozmaciuc și Ruxandari au sperat atunci că o vor scoate la capăt, invocând procedura insolvenței, mizând pe întocmirea unui plan de reabilitare funcțional de către administratorul public desemnat de judecătorul sindic. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, în luna iulie a acestui an a fost depusă o nouă cerere de insolvență, care are toate șansele să se transforme într-o procedură de fa­liment. Lista cererilor de insolvență depuse la Tribunalul Suceava în vara acestui an Pe lângă firmele deja anunțate, pe lista cuprinzând dosarele ce au ca obiect procedura insolvenței înregistrate pe rolul Tribunalului Suceava în perioada 11.06 – 21.09 2016, se află societățile VAMANU CONSTRUCT, TIPOSTAMP, ANI­PROD, OPTIMTRANS, CONFIP, CONTRA­SIMEX, SINAROM MINING GROUP, MULTIMIX GROUP, GA­BIPOM STEEL, ALEX&IOANA, MAGIS IMPEX, VLA­TAR, TIBUR PROD, SCRABA GYON, RAINMAN, DIMIMOL, STEDAL, IBF ROMANIA, ESOS PROD, DOBRICA SERV, ATRIUM, ENJOY GROUP, ROBDENIS, IZVORUL MALULUI RARAU, FERMASUIN, CONTRASIMEX, ONI­CEAG SCARFACE, PROIECT BUSINESS, EVALUEX, UNIFLOR, IBF PAVIMENTE, PROCONCEPT, BALAN TIMES, CONTRIF, COSIBEN CONSTRUCT, JORJ SALES, FLUIERAS UNUL, ROM GUARD SECURITY, FLORIEXYM –TRADE IMPEX și HORDORAD EUROPTRANS. De menționat că toate firmele enumerate mai sus sunt so­cietăți comerciale cu răspundere limitată. Judecătorul sindic va stabili dacă solicitările depuse la Tribunalul Suceava vor avea sau nu ca primă consecință declanșarea procedurii de insolvență ori, după caz, a celei de faliment. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

One comment

  1. MAFIA DIN CENTRUL COMERCIAL!!!