Friday , April 26 2024

Festivalul “Tradiţii şi legende bucovinene”, un eveniment reuşit pentru care şi-au dat mâna zeci de primării şi Consiliul Judeţean (FOTO)

traditii horodnic 1 [800x600]


In acest weekend, în comuna Horodnic de Sus, a avut loc prima ediţie a Festivalului „Tradiţii şi legende bucovinene”, manifestare organizată de autorităţile locale din zonă în colaborare cu administraţia judeţeană, evenimentele cultural artistice fiind organizate pe parcursul zilelor de sâmbătă şi de duminică. Debutul oficial al manifestărilor de la Horodnic de Sus s-a realizat printr-o scenetă istorică, „Stefane, Măria Ta!”, după care au fost invitate oficialităţile judeţene să adreseze câteva cuvinte celor prezenţi.
Toată scena istorică a fost inspirată din piesa de teatru „Apus de Soare” a lui Barbu Stefănescu Delavrancea, fiind precedată de recitarea poeziei „Doina”, de Mihai Eminescu. Menţionăm că actorii au fost toţi din zona Vicov – Putna, fiind în general cei care fac „Malanca lui Stefan cel Mare”, iar în rolul marelui domnitor a fost, ca şi cu alte ocazii, Petru Bodîrlău care, în viaţa de zi cu zi, este angajat al Poliţiei de Frontieră.
O altă surpriză plăcută pentru publicul care a venit la Festivalul „Tradiţii şi legende bucovinene” a fost prezenţa îndrăgitului artist Alexandru Arşinel care a cântat publicului mai multe melodii.
Deschiderea oficială a evenimentului era programată, sâmbătă, la ora 13.00, dar de fapt acest lucru s-a întâmplat cu o întârziere de două ore. In tot acest timp, pe scena frumos amenajată de pe islazul situat în vecinătatea Hanului Voievozilor, au evoluat mai multe grupuri folclorice, iar primarii, viceprimarii şi consilierii locali care veniseră încă înainte de ora 13.00 au intrat în vorbă cu comercianţii şi cu vizitatorii.
In jurul orei 15.00, au ajuns la faţa locului preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, însoţit de prefectul Florin Sinescu. Nu au lipsit de la eveniment nici senatorii Mihai Neagu şi Neculai Bereanu, primul făcându-şi simţită prezenţa încă din jurul orei 12.00. Precizăm că festivalul a fost organizat de Primăria comunei Horodnic de Sus şi de localităţile care fac parte din două grupuri de acţiune locală (GAL), precum şi de către Consiliul Judeţean Suceava. Cele două GAL-uri sunt Suceviţa – Putna şi Tinutul Bucovinei, ambele urmărind prin acest festival promovarea şi valorificarea resurselor turistice naturale şi antropice ale zonei Rădăuţi. O importanţă mare este acordată elementelor de cultură materială şi spirituală, îndeosebi tradiţiilor şi obiceiurilor locuitorilor zonei, precum şi legendelor bucovinene, care contribuie în mare măsură la creşterea atractivităţii destinaţiei turistice Bucovina.
Cele 28 de localităţi care fac parte din cele două GAL-uri sunt: comuna gazdă Horodnic de Sus, comunele vecine Horodnic de Jos, Marginea, Suceviţa, Voitinel şi Volovăţ, oraşele Solca şi Vicovu de Sus, precum şi comunele Arbore, Bălcauţi, Bilca, Brodina, Burla, Cacica, Calafindeşti, Dorneşti, Frătăuţii Noi, Frătăuţii Vechi, Gălăneşti, Grămeşti, Grăniceşti, Iaslovăţ, Muşeniţa, Mănăstirea Humorului, Poieni Solca, Satu Mare, Straja, Suceviţa, Vicovu de Jos şi Ulma. Menţionăm că primarii din Voitinel (Maria Pleşca) şi, respectiv, Frătăuţii Vechi (Vasile Artimon Ionesi) au venit îmbrăcaţi în costume populare şi chiar aşa au urcat pe scenă. Deşi nu face parte din niciun GAL, Rădăuţiul a fost reprezentat de „primarul de facto”, vicele Tiberiu Maerean.
Oficiile de gazdă a acestui festival le-a făcut, cum de altfel era normal, Gheorghe Sbiera – primarul comunei Horodnic de Sus, din punctul său de vedere fiind o onoare pentru comuna sa faptul că se desfăşoară festivalul „Tradiţii şi legende bucovinene”: „Este o onoare pentru noi să găzduim prima ediţie a festivalului „Tradiţii şi legende bucovinene”. Sper că vă veţi simţi bine în localitatea noastră şi vă aşteptăm şi mâine. Ne pare rău că nu sunt mai mulţi spectatori, dar astăzi este o zi normală de lucru. Mâine probabil vor veni mai mulţi”, a declarat primarul din Horodnic de Sus, Sbiera Gheorghe.
Cătălin Nechifor s-a declarat încâtat de organizare, opinând că Horodnic de Sus este, în aceste două zile, capitala Moldovei. „Iată că acest element care se numeşte Festivalul „Tradiţii şi legende bucovinene” este organizat într-o manieră de colaborare pe care o apreciez foarte mult. Foarte multe autorităţi care au colaborat timp de câteva săptămâni, foarte mulţi oameni inimoşi care au dorit să marcheze aici această spiritualitate plecând de la Stefan cel Mare de la Putna, mergând până la Milişăuţi în vale, de la Frătauţi până la Suceviţa şi iată că timp de două zile capitala Moldovei lui Stefan cel Mare este aici, la Horodnic de Sus. Vă doresc să vă simţiţi bine, să aveţi o toamnă bogată, să vă gândiţi la ce înseamna Statul Moldovei şi ce înseamnă Stefan cel Mare, vrednicia lui, cel care a clădit aici un simbol şi o ţară frumoasă pe care noi astăzi avem obligaţia să o ducem mai departe”, a spus, sâmbătă, Cătălin Nechifor sutelor de oameni prezenţi.
De asemenea, şeful CJ a mulţumit autorităţilor implicate, inclusiv primarilor din cele două GAL-uri şi altor instituţii prezente. „Vreau să mulţumesc şi autorităţilor care s-au implicat, Prefectura, ISU, Jandarmeria, Poliţia, Direcţia Silvică, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, Centrul Cultural Bucovina, şi primarilor care sunt astăzi alături de noi, fiecare cu tricolorul în suflet, cu Stefan în gând şi în simţire”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.
Evenimentele au continuat şi pe parcursul zilei de duminică, programul fiind între orele 10.00 – 20.00 când au putut fi vizitate standurile expoziţionale – producători agricoli, producători tradiţionali de produse gastronomice şi preparate din lapte, carne, fructe, produse apicole, dar şi meşteri populari.
Cât priveşte partea cultural artistică a Festivalului aflat la prima ediţie, programul între orele 12.30 – 13.00 a inclus o evoluţie a Fanfarei „Crai bucovinean” din comuna Todireşti iar în intervalul orar 13.00 – 13.45 au evoluat formaţii de jocuri populare din Mănăstirea Humorului şi Dănuţ Onoiu, apoi, între orele 13.45 – 14.05 violoniştii Oleg şi Lucia Sacaliuc, iar între orele 14.00 – 15.00 să fie un concurs de tracţiune cu cai. In paralel cu acel concurs de tracţiuni cu cai, între Oorele 14.05  – 14.15 trebuia să urce pe scenă, conform progamului stabilit de organizatori, formaţia de jocuri populare „Trilişeşti” Iaslovăţ apoi Ansamblul folcloric din Suceviţa, Ansamblul folcloric „Tănţăroiul” Iaslovăţ, Ansamblul folcloric „Străjăncuţa” Straja şi Formaţia de dansuri ucrainene „Kozaciok” Bălcăuţi. Apoi, între orele 15.00 – 15.15, urma să ajungă Taraful fraţilor Onica, Horodnic de Sus, între orele 15.15 – 15.30 recital Emil Ianos iar până la 16.20 să evolueze pe scenă Ansamblul folcloric Arcanul al USV Suceava şi Călin Brăteanu, următoarele 20 de minute fiind alocate pentru Ansamblul folcloric „Brădetul” din comuna Horodnic de Jos. De la orele 16.40 la 17.50, au urcat pe scenă, conform programului stabilit de organizatori, Ansamblul „Ciobănaşul” al Clubului Copiilor Rădăuţi, Mihalescu Maria, Mihalescu Trandafir, Grigorean Andreea din Marginea, Delia şi Denisa Babalean, Hriţcan Magda, Sânziana Mirăuţă, Bianca Ciornobrevei, Valentina Cernovschi din Rădăuţi. De asemenea, Ansamblul folcloric „Flori de munte” din Suceviţa, Flocea Denisa din Solca, Balan Valentina din Marginea apoi, vreo 20 de minute Ansamblul folcloric „Fii Putnei” Putna – Alexandra Dan, Marinela Cotos. In intervalul orar 18.20 – 18.40 urma să aibă loc, conform programului, un recital Alexandru Brădăţan precedat de o scurtă evoluţie a Formaţiei de jocuri populare „Luca Arbore” din comuna Arbore, urmat de cei de la Formaţia de jocuri populare „Obcina Poieniului” Poieni Solca. Intre orele 19.00 – 19.15 urma să evolueze Taraful „Huţulca” din Ulma, acesta precedând momentul de vârf al programului de duminică şi anume „Hora de la Horodnic” între orele 19.15 – 20.00. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …