Friday , April 26 2024

Cele mai importante manifestări care se vor desfășura în județul Suceava în perioada minivacanței de Sfânta Maria

In intervalul 12-15 august 2017  în județul Suceava vor avea loca mai multe acțiuni și manifestări, în special prilejuite de sărbătoarea religioasă Adromirea Maicii Domnului.putna manifestari 2 iulie 1

Astfel, sâmbătă 12 august  se va desfășura  Festivalul Național al Păstrăvului la Ciocănești, care va continua  și pe 13, 14 și 15 august.

In ziua de duminică 13 august va fi Pelerinaj și hram la Mănăstirea Armenească  Hagigadar  – la ora 9:30 va  începe programului slujbelor la poalele dealului vechiului edificiu armenesc. Luni 14 august, începând cu ora 10:30, la Putna,vor fi desemnați câștigătorii etapei finale a Concursului de recitare a liricii eminesciene din Cernăuți și Chișinău aceștia participând la recitalul laureaților și la festivitatea de premiere.  Va urma  un pelerinaj pe bicicletă la Basilica Minor din Cacica – unde vor fi organizate manifestări religioase ale Bisericii Catolice.  Se va pleca la la ora 11.00 din sensul  giratoriu de la  Păltinoasa, coloana de bicicliști urmând să ajungă  la ora 12.30  la  Cacica.

Tot în aceeași zi, la ora 14, la Muzeul de istorie al Bucovinei va avea loc , deschiderea expoziției ”Stefan cel Mare. Din istorie îin veșnicie”.

Ziua de marți, 15 august va fi dedicată Pelerinajului și hramului la Putna; Pelerinajului  și hramului la Cacica; ”Sărbătorii Diasporei” la Cacica precum și Festivalul minorităților la Moldovița.

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

One comment

  1. Bucovina isi are hramul ortodox la Putna!Romanii sunt un popor crestin ortodox,marea sarbatoare ar trebui tinuta la Putna ,la mormantul inaintasului nostru ,marele Stefan! Dar unii oameni cu fluturasi la cap ne schimba datinile,sarbatorile si chiar granita Bucovinei dupa bunul plac.