Ministrul Finanţelor: Gospodăriile depun primele declarații în mai 2019

21/04/17 ora:5:10pm

viorel stefanMinistrul Finanţelor, Viorel Ştefan (foto) a declarat că mai multe grupuri de lucru din minister lucrează concomitent la modificarea tuturor capitolelor din Codul Fiscal. În circa două luni va intra în dezbatere publică draftul care va fi trimis în Parlament.

Regulile privind TVA, a taxării contribuţiilor sociale sau cele referitoare la accize se vor modifica. Mai multe grupuri de lucru pregătesc, în paralel, aceste modificări aduse tuturor capitolelor din Codul Fiscal. Declaraţia a fost făcută de ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, într-un interviu acordat revistei Capital.

“Se discută foarte mult de modificarea impozitării veniturilor. Însă acesta e doar un capitol din Codul Fiscal pe care inteţionăm să îl modificăm. Lucrăm în paralel la schimbări în taxarea TVA, pornind de la reducerea taxei la 18% de la 1 ianuarie 2018. De asemenea, pregătim modificări în cadrul accizelor, şi a contribuţiilor sociale”, a declarat Viorel Ştefan.

Acesta a confirmat informaţiile publicate de revista Capital săptămâna trecută, potrivit cărora, din 2018, vor dispărea patru cote de contribuţii, printre care şi cotribuţia la şomaj, iar din 2018, se vor plăti doar două contribuţii, respectiv CAS şi CASS. Viorel Ştefan a declarat că, în două luni un draft care va conţine toate modificările va fi pus în dezbatere publică iar, ulterior, proiectul va fi trimis Parlamentului, spre aprobare. “Respectăm tot ce ne-am angajat în programul de guvernare. Toate măsurile privind modificarea impozitării veniturilor şi stabilirea gospodăriilor ca entităţi fiscale vor dura mai mult de şase luni. Chiar dacă vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018 toate aceste modificări, primele declaraţii vor fi depuse de gospodării în mai 2019, aferente veniturilor anului 2018. Iar până la finalul anului viitor vom avea timp să găsim şi să pregătim atât consultanţii fiscali care se vor ocupa de cele 7 milioane de gospodării, cât şi sistemul informatic al ANAF”, a declarat Viorel Ştefan.