Friday , April 26 2024

Câţi bani scoate statul român din redevenţe

crestere

Scandalul Roşia Montană a repus în discuţie nivelul mic al redevenţelor pe care statul român le încasează de la companiile private care exploatează resursele naturale.

La nivelul anului trecut, statul român a încasat din redevenţe doar 1,5 miliarde de lei (aprox. 380 de milioane de euro), potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM).

Cea mai mare parte din sumă, aproape 85% reprezintă taxe colectate de la companiile care exploatează hidrocarburi, gaze şi petrol.

Companiile care produc petrol şi gaze naturale plătesc în prezent redevenţe cuprinse 3,5% şi 13,5% din producţie, în funcţie de tipul zăcămintelor de hidrocarburi.

Premierul Victor Ponta a declarat recent că România va avea anul viitor redevenţe pentru toate resursele sale naturale, care vor fi ridicate la media europeană. “În acest an vom finaliza şi, probabil, vom şi adopta noua lege privind revedenţele. Practic, anul viitor, România va avea redevenţe pentru toate resursele sale naturale, la media europeană”, a spus Ponta.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a comandat un studiu pentru stabilirea noului sistem de redevenţe, care ar urma să fie gata la începutul lunii octombrie. Studiu va arăta autorităţilor care sunt sistemele de taxare şi de redevenţe din toate statele bogate în resurse şi va ajuta la stabilirea noului sistem de redevenţe începând de anul viitor.

“Dacă noul sistem de redevenţe va stabili tarife foarte mari, riscăm să nu mai atragem investitori şi să nu mai avem parteneri cu care să explorăm şi să exploatăm resursele. Eu cred că trebuie să stabilim un sistem prin care să găsim echilibrul corect între interesul statului de a avea venituri mai mari la buget şi interesul investitorilor, care cer condiţii cât mai atractive pentru astfel de operaţiuni”, a declarat preşedintele ANRM, Gheorghe Duţu, pentru cotidianul Bursa.

Consultanţii de la PwC România sunt de părere că sistemul actual de taxare a producţiei de hidrocarburi nu necesită modificări, iar raportarea redevenţelor la media europeană, anunţată de autorităţi, este irelevantă.

“Noi nu credem că o medie europeană este relevantă”, a declarat Vasile Iuga, senior partner la compania de consultanţă, într-o prezentare privind sistemul de revenţe pentru producţia de hidrocarburi. El a menţionat că investiţiile devin neprofitabile dacă redevenţele depăşesc un anumit nivel, potrivit Mediafax.

Principalii producători de hidrocarburi din România sunt compania de stat Romgaz şi OMV Petrom, din grupul austriac OMV. Reprezentanţii OMV Petrom şi OMV au spus de mai multe ori că vor reduce investiţiile dacă statul va mări redevenţele la producţia de hidrocarburi.

Iuga a precizat că un sistem potrivit pentru România este cel cu rate diferenţiate. La rândul său, Sorin David, managing partner la firma de avocatură David&Baias, a spus că actualul sistem de redevenţe “este potrivit şi nu este dezastruos, din perspectiva statului”.

David a adăugat că dacă viitorul sistem de taxare nu va fi suficient de stimulativ companiile nu vor face investiţii. “Dacă noul sistem de impozitare nu va fi suficient de stimulativ, credem că sunt riscuri mari să descurajăm multe investiţii de care avem nevoie. Noi nu spunem că nu trebuie să crească. Nu milităm pentru un nivel anumit de redevenţe. Sistemul trebuie să aibă în vedere toate riscurile”, a afirmat David.

Potrivit acestuia, gradul de epuizare a zăcămintelor de hidrocarburi din România este mare, respectiv de 87%, iar costurile de operare sunt printre cele mai mari din Europa, adică 17 dolari/baril echivalent petrol.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …