Friday , April 26 2024

Tom Cruise și rolul lui la concertul în onoarea Regelui Charles

Întregul weekend ce se apropie este dedicat încoronării Regelui Charles, în Marea Britanie. Ceremonia are loc sâmbătă, la Westminster Abbey, iar duminica va fi rezervată unui grandios concert, în care va apărea și Tom Cruise, bunul prieten al Prințului William și al Prințesei Kate Middleton.

Casa Regală a încercat să păstreze cât mai multe surprize în legătură cu concertul, însă se cunoaște numele unor staruri care vor fi prezente atunci. Printre ele se numără Tom Cruise, Dame Joan Collins și Sir Tom Jones.

Potrivit BBC, aceștia vor avea momente înregistrate, în care vorbesc despre Regele Charles.

Take That, Katy Perry și Lionel Richie vor cânta, printre alții, pe scena amenajată la Castelul Windsor, a doua zi după încoronarea istorică din 6 mai. ”Intru în istorie”, a spus cu mândrie Lionel Richie. ”Este momentul de strălucire al Regelui Charles. Mă bucur nespus pentru Maiestatea Sa și pentru Regina consoartă Camilla, voi fi până atunci spectator și prieten”, a mărturisit artistul pentru Extra.

Cotidianul ”The Sun” a anunțat încă din februarie că Tom Cruise a fost invitat la încoronare. ”Era imposibil să refuze așa ceva”, a mărturisit pentru sursa citată un apropiat de-ai actorului, care a adăugat: ”Este un eveniment uriaș, istoric, grandios, și se cunoaște deja că Tom Cruise este un regalist convins. Mai mult, este extrem de apropiat de Prinții de Wales.”

Starul din ”Top Gun 2: Maverick” a oprit filmările curente de la ”Misiune Imposibilă” din weekendul încoronării, ca să fie sigur că nu va rata evenimentul istoric din care are onoarea să facă parte.

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …