Monday , April 29 2024

Shakira a plătit 6,6 milioane de euro justiţiei spaniole într-un alt dosar de avziune fiscală

Condamnată luni să plătească o amendă de peste 7 milioane de euro pentru fraudă fiscală, cântăreaţa Shakira, o vedetă de prim rang a muzicii internaţionale, a plătit încă 6,6 milioane de euro în luna august în cadrul unui alt proces, au dezvăluit vineri surse din anturajul vedetei pop, informează AFP.

Un tribunal de la periferia Barceloniei a anunţat în iulie lansarea unor noi cercetări judiciare împotriva cântăreţei columbiene în vârstă de 46 de ani pentru o evaziune fiscală care datează din 2018 şi care se ridică la 6,6 milioane de euro, odată adăugate dobânzile de întârziere şi costurile de regularizare.

Întreaga sumă a fost achitată de cântăreaţă justiţiei spaniole la sfârşitul lunii august, a precizat agenţia care o reprezintă pe Shakira, confirmând o informaţie apărută în El Periodico.

Potrivit acestui cotidian catalan, plata sumei de 6,6 milioane de euro “cerută de Parchet” “nu prejudiciază nici vinovăţia, nici nevinovăţia cântăreţei” în acest dosar, ci este “o demonstraţie suplimentară a voinţei sale de a achita eventualele datorii pe care le-ar avea faţă de fiscul spaniol”.

Contactate de AFP, autorităţile judiciare din Catalonia nu au făcut deocamdată declaraţii pe această temă.

Anunţul despre plata sumei de 6,6 milioane de euro intervine la scurt timp după acordul semnat luni între Parchetul spaniol şi Shakira, interpreta unor piese celebre precum “Waka waka” şi “Hips don’t lie”, care i-a permis artistei să evite un proces pentru o fraudă fiscală ce ar fi fost comisă în 2012, 2013 şi 2014.

În schimbul suspendării procesului, Shakira a primit o amendă de peste 7,3 milioane de euro care ar reprezenta “50% din valoarea fraudei”. Artista plătise deja 17,4 milioane de euro fiscului spaniol pentru a-şi regulariza situaţia în acest dosar.

Shakira, care s-a mutat alături de copiii ei la Miami după ce s-a despărţit anul trecut de fostul fotbalist spaniol Gerard Piqué, este vizată de autorităţile fiscale spaniole şi pentru taxele şi impozitele aferente anului 2011.AGERPRES

Vezi si

Nicole Kidman, strălucitoare la ceremonia la care a primit premiul American Film Institute pentru întreaga carieră

Nicole Kidman a primit premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film, cea …