Friday , April 26 2024

Serialul "Downton Abbey" se va încheia după cel de-al şaselea sezon

downton abbey

Serialul de televiziune “Downton Abbey” se va încheia în 2015, după difuzarea celui de-al şaselea sezon, potrivit mai multor surse citate de presa britanică.
Acest serial britanic de mare succes, cu o acţiune plasată la începutul secolului al XX-lea şi al cărui prim sezon a fost difuzat în 2010, se va încheia în toamna acestui an, iar creatorul său, Julian Fellowes, va putea astfel să se concentreze asupra unui nou serial TV, producţia americană “The Gilded Age”. De asemenea, vedetele acestui serial produs de postul britanic ITV, inclusiv Michelle Dockery şi Hugh Bonneville, au fost văzute de curând în Statele Unite la diverse întâlniri cu producători americani cu care au discutat despre viitoarele lor colaborări, informează contactmusic.com.
“E un secret deja cunoscut, «Downton Abbey» se va încheia în acest an. Unii dintre actorii din distribuţie au lăsat să se înţeleagă că vor fi liberi să joace în alte proiecte după vara acestui an. Unii sunt interesaţi de proiecte în Statele Unite, unde «Downton Abbey» este la fel de popular ca şi în Marea Britanie”, a dezvăluit o sursă pentru tabloidul Daily Mirror.
“Joanne Froggatt, Edith Carmichael şi Allen Leech au mers la Los Angeles pentru a participa la o ceremonie de decernare a unor premii, săptămâna trecută, şi avut acolo o serie de întâlniri pentru a discuta despre viitoarele lor roluri în cinema şi televiziune”, a adăugat aceeaşi sursă, potrivit mediafax.ro.
 

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …