Friday , April 26 2024

Premiile Grammy: Britanicul Sam Smith, câştigătorul serii

sam smith

Cele mai importante distincţii ale industriei muzicale, premiile Grammy, au fost anunţate într-o gală spectaculoasă organizată la Los Angeles. În total, au fost acordate 83 de premii. Câştigătorii serii au fost Sam Smith, Pharrel Williams şi Beyonce.
Seara premiilor Grammy a fost deschisă de legendara trupă hard-rock AC/DC. Pe scenă a urcat şi Madonna, care a cântat în premieră cel mai nou single al său.
Câştigătorul serii a fost cântăreţul britanic Sam Smith, care a primit distincţia pentru cel mai bun debutant. El a reuşit să se impună în faţa rapperiţei din Australia, Iggy Azalea, şi a rockerilor de la Bastille.
La finalul serii, artistul britanic în vârstă de 22 de ani a plecat acasă cu patru premii. Sam Smith a mai câştigat două premii Grammy pentru single-ul său “Stay With Me (Darkchild Version)”, iar discul său de debut, “In the lonely hour”, a câştigat premiul pentru cel mai bun album pop, informează Reuters, citat de Mediafax.
„Vreau să mulţumesc bărbatului despre care este acest album şi de care m-am îndrăgostit anul trecut. Îţi mulţumesc că mi-ai frânt inima şi astfel am câştigat patru Grammy-uri”, a declarat Sam Smith.
Pharrel Williams a câştigat trei premii Grammy: pentru cel mai bun solo, cel mai bun album urban contemporan şi cel mai bun videoclip muzical, cu melodia “Happy”.
Pe lista câştigătorilor s-au regăsit şi alte nume mari precum Lady Gaga, Christina Aguilera, Eminem şi Beyonce.
Lista câştigătorilor la principalele categorii:
Discul anului: “Stay With Me (Darkchild version)” – Sam Smith
Cântecul anului: “Stay With Me (Darkchild version)” – Sam Smith
Albumul anului: Beck – “Morning Phase”
Cea mai bună interpretare R&B: “Drunk in love” – Beyoncé feat. Jay Z
Cel mai bun album de muzică country: “Platinum” – Miranda Lambert
Cel mai bun album pop vocal: “In the lonely hour” – Sam Smith
Cel mai bun album rock: “Morning Phase” – Beck
Cea mai bună interpretare pop solo: “Happy” (Live) – Pharrell Williams
Cel mai bun artist nou: Sam Smith
Cel mai bun album pop vocal tradiţional: “Cheek To Cheek” – Tony Bennett şi Lady Gaga
Cea mai bună înregistrare dance: “Rather Be” – Clean Bandit feat. Jess Glynne
Cel mai bun album dance/electronic: “Syro” – Aphex Twin
Cea mai bună interpretare rock: “Lazaretto” – Jack White
Cel mai bun cântec rock: “Ain’t it Fun” – Paramore
Cel mai bun album de muzică alternativă: “St Vincent” – St Vincent
Cel mai bun cântec R&B: “Drunk in Love” – Beyoncé feat. Jay Z
Cea mai bună interpretare rap: “i” – Kendrick Lamar
Cea mai bună colaborare rap/cântec: “The Monster – Eminem feat. Rihanna
Cel mai bun cântec rap: “i” – Kendrick Lamar
Cel mai bun album urban contemporan: “Girl” – Pharrell Williams
Cel mai bun album rap: “The Marshall Mathers LP2” – Eminem
Producătorul anului, non-clasic: Paul Epworth
Cel mai bun album de comedie: “Mandatory Fun” – “Weird Al” Yankovic
Cel mai bun album vorbit: “Diary of a Mad Diva” – Joan Rivers
Cea mai bună interpretare country solo: “Something in the Water” – Carrie Underwood
Cea mai bună interpretare country a unui duo sau grup: “Gentle on my Mind” – the Band Perry
Cel mai bun cântec country: “I’m Not Gonna Miss You” – Glen Campbell
Cea mai bună coloană sonoră pentru media vizuale: “Regatul de gheaţă/ Frozen”
Cel mai bun cântec scris pentru media vizuale: “Let It Go” – Idina Menzel (de pe coloana sonoră a animaţiei “Regatul de gheaţă/ Frozen”
Cea mai bună înregistrare remixată, non-clasică: “All Of Me” (Tiesto’s Birthday Treatment Remix) – John Legend
Cel mai bun videoclip muzical: “Happy” – Pharrell Williams
Cea mai bună intepretare pop a unui duo sau grup: “Say Something” – A Great Big World şi Christina Aguilera
Cel mai bun album contemporan instrumental: “Bass & Mandolin” – Chris Thile & Edgar Meyer
Cea mai bună interpretare metal: “The Last In Line” – Tenacious D
Cea mai bună interpretare R&B tradiţională: “Jesus Children” – Robert Glasper Experiment Featuring Lalah Hathaway & Malcolm-Jamal Warner
Cel mai bun album R&B: “Love, Marriage & Divorce” – Toni Braxton & Babyface
Cel mai bun album de jazz latino: “The Offense Of The Drum”- Arturo O’Farrill & The Afro Latin Jazz Orchestra
Cel mai bun cântec/ cea mai bună interpretare gospel: “No Greater Love” – Smokie Norful
Cel mai bun cântec de muzică creştină comtemporană: “Messengers” – Lecrae Featuring For King & Country
Cel mai bun album gospel: “Help” – Erica Campbell
Cel mai bun album de muzică creştină contemporană: “Run Wild. Live Free. Love Strong.” – For King & Country
Cel mai bun album pop latino: “Tangos” – Rubén Blades
 

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …