Friday , April 26 2024

VIDEO. Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit în secret, la Las Vegas

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit în mare secret la Las Vegas, la trei luni de când s-au logodit a doua oară. Cei doi au mai fost aproape de marele pas și în urmă cu 18 ani, dar atunci relația s-a destrămat chiar în prag de nuntă. Iată că acum, Jen și Ben și-au regăsit drumul unul spre celălalt și au ajuns și la altar.

Benjamin Geza Affleck s-a căsătorit cu Jennifer Lopez, potrivit certificatului comitatului Clark, care include oraşul Las Vegas. Potrivit documentului judiciar, cântăreaţa şi actriţa în vârstă de 52 de ani a ales să preia numele soţului şi va fi la în acte Jennifer Affleck.

“Aseară am zburat spre Vegas, am stat la coadă pentru certificat cu alte patru cupluri, toate făcând aceeași călătorie spre capitala nunții din lume”, a scris Lopez într-un newsletter adresat fanilor.

“În spatele nostru, doi bărbați s-au ținut de mână și s-au susținut unul pe celălalt. În fața noastră, un cuplu tânăr care a făcut trei ore cu mașina de la Victorville la aniversarea de doi ani a fiicei lor – toți dorind același lucru – pentru ca lumea să ne recunoască ca parteneri și să ne declarăm dragostea în fața tuturor prin simbolul antic și aproape universal al căsătoriei”, a spus Jennifer Lopez.

„Am reușit. Dragostea e frumoasă. Iubirea este bunătate. Și se dovedește că dragostea are răbdare. Douăzeci de ani de răbdare“, a scris ea în postarea ei, pe care a semnat-o „doamna Jennfier Lynn Affleck“.

Inițial, vedetele nu au făcut mare tam-tam în legătură cu evenimentul, ci au preferat să țină totul secret. Cei de la TMZ au aflat primii că J.Lo și Ben și-au luat certificatul de căsătorie în Nevada, în 16 iulie. Și o sursă din apropierea cuplului a confirmat pentru publicația TMZ că cele două staruri sunt soț și soție.

În aprilie, Jennifer Lopez a anunţat că a fost cerută de soție de Benn Affleck și a dat vestea într-un scurt videoclip. În cadrul acestuia, vedeta priveşte cu dragoste, luptându-se cu lacrimile de bucurie, un inel impresionant și foarte rar.

Prima dară, Ben şi Jennifer Lopez au început o relație în 2002, dar s-au despărţit doi ani mai târziu, după logodnă și după ce pregătirile de nuntă erau avansate. Atunci presa le-a pus porecla Bennifer. Jen și-a văzut mai departe de viață și a ajuns să se căsătorească cu cântăreţul Marc Anthony, cu care îi are pe gemenii Emme şi Maximilian – acum în vârstă de 14 ani.

Jennifer Lopez şi Marc s-au despărţit în 2014, iar din 2017 artista a început o poveste de dragoste foarte mediatizată cu Alex Rodriguez. La scurt timp după separarea de acesta, se întorcea din nou în brațele lui Ben Affleck.

La rândul lui, Ben Affleck a fost căsătorit cu Jennifer Garner, alături de care are trei copii. Cei doi au divorțat oficial în 2018. Affleck a avut o relație de câteva luni și cu Ana de Armas.

 

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …