Monday , April 29 2024

Jennifer Lopez a lansat filmul “This Is Me…Now: A Love Story” alături de soțul ei, Ben Affleck

Jennifer Lopez își explorează experiențele legate de dragoste și relații în noul ei film, “This Is Me…Now: A Love Story”, care a avut premiera la Hollywood marți seară. Cu această ocazie, vedeta americană a pășit pe covorul roșu alături de soțul ei, actorul și regizorul Ben Affleck, informează Reuters.

Filmul muzical, care coincide cu lansarea noului album al lui Jennifer Lopez, intitulat “This is Me…Now”, aprofundează viața ei amoroasă și natura relațiilor, inclusiv cu ea însăși, prin intermediul personajelor din această peliculă dramatică al cărei scenariu a fost scris tot de artistă.
“A devenit mai important pentru mine să mă dezvolt ca persoană și ca artist, să fiu mai vulnerabilă și să fiu mai sinceră în privința lucrurilor”, a declarat Jennifer Lopez într-un interviu pentru Reuters.
“Așa că este ceva ce mi s-a părut foarte organic pentru mine să fac în acest moment al vieții mele, cu lucrurile prin care am trecut și cu lucrurile pe care le-am învățat”, a adăugat ea.
Actriță și cântăreață, Jennifer Lopez, în vârstă de 54 de ani, a fost căsătorită de patru ori. S-a logodit prima dată cu Ben Affleck în 2002, un eveniment care a inspirat-o să lanseze albumul de mare succes “This is Me…Then”, însă nunta a fost anulată în 2003, iar cuplul s-a despărțit câteva luni mai târziu.
În 2021, cei doi artiști au decis să înceapă din nou o relație și s-au căsătorit în cele din urmă în iulie 2022.
“Nu știu cât de confortabil se simte el să fie muza mea”, a spus Jennifer Lopez, reflectând asupra modului în care soțul ei, în vârstă de 51 de ani, se simte în legătură cu faptul că ea împărtășește detalii din relația lor.
“Însă nu ar putea fi mai înțelegător și mai iubitor și mă încurajează să mă exprim exact așa cum vreau eu, ceea ce mi se pare foarte frumos și generos din partea lui”, a adăugat Jennifer Lopez.
Acest film cu o durată de 65 de minute, regizat de Dave Meyers, conține pe coloana lui sonoră unele dintre cele 13 piese de pe cel de-al nouălea album de studio al vedetei americane, inclusiv cântecele “Mad In Love” și “Dear Ben Part II”.
Alături de Jennifer Lopez, care interpretează personajul denumit “artista”, alte roluri din acest film sunt jucate de actrițele Sofia Vergara, Keke Palmer, rapperul Post Malone și actorul Ben Affleck.
Filmul “This Is Me…Now: A Love Story” va deveni disponibil pe platforma de streaming Prime Video începând de vineri. Noul album muzical al artistei americane va fi lansat în aceeași zi.  (Agerpres)

Vezi si

Nicole Kidman, strălucitoare la ceremonia la care a primit premiul American Film Institute pentru întreaga carieră

Nicole Kidman a primit premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film, cea …