Saturday , April 27 2024

Ghinioanele se tin lant de Oana Zavoranu: Serialul in care urma sa joace la Antena 1 nu se mai produce

zavoranu

Distribuită în rolul principal într-un sitcom ce urma să fie difuzat la Antena 1, Zăvo a primit o lovitură sub centură: producătorii serialului nu vor să mai continue acest proiect. În urmă cu mai bine de două luni, Oana Zăvoranu se declara mai fericită ca oricând. Motivul: în sfârşit a primit un rol pe placul ei. După o lungă absenţă, ea spera că va reveni la meseria care o face fericită: actoria. A acceptat să joace în rolul principal într-un serial de comedie din distribuţia căruia făceau parte nume sonore precum Stela Popescu, dar şi debutanta Daniela Crudu. Deja Oana a şi filmat episodul- pilot, prestaţie pentru care a primit de la Antena 13.000 de euro, bani viraţi în două tranşe. Doar că lucrurile s-au oprit aici. Timp de câteva luni, Zăvo a aşteptat în zadar să continue filmările, iar această aşteptare a nemulţumit- o atât de tare, încât a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj sugestiv: “Ştiu că acum viaţa mi-o scriu eu, mi-o fac eu aşa cum cred şi cum simt… fără amânări, minciuni şi abureli de luni care trec şi nu se întâmplă nimic”.
La finele anului trecut, Oana Zăvoranu a ajuns de urgenţă la spital, în stare de inconştienţă. S-a speculat că ar fi încercat să se sinucidă. Familia vedetei însă a afirmat că aceasta ar fi luat doar o doză mai puternică din cocktailul de medicamente pe care şi le administrează pentru durerile sale puternice de cap. La vremea respectivă, mama vedetei a declarat că Oana trecea printr-o depresie puternică din cauză că nu i se oferea un job pe măsura talentului ei. Vestea că va juca în rolul principal într-un serial a făcut-o pe Oana să radieze. Zăvo s-a făcut remarcată în rolurile din telenovelele “Numai iubirea” (2004) şi “Păcatele Evei” (2005).
Libertatea.ro

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …