Monday , April 29 2024

Ce trupa vrea Brad Pitt sa ii cante la nunta sa cu Angelina

brad pitt-angelina

Actorul american Brad Pitt, care ar urma să se căsătorească cu partenera sa de viaţă, actriţa Angelina Jolie, în acest an, îşi doreşte ca formaţia americană de rock Kings of Leon să cânte la nunta cuplului.
Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au logodit în aprilie 2012 şi au tot încercat să-şi organizeze nunta la Chateau Miraval, un domeniu spectaculos, pe care cuplul îl deţine în sudul Franţei, însă alte evenimente i-au împiedicat să-şi ducă planul la bun sfârşit.
Brad Pitt speră ca trupa Kings of Leon, formată din fraţii Caleb, Jared şi Nathan, precum şi vărul acestora Matthew Followill, să nu se afle în turneu în ziua nunţii sale. Rockerii au câteva evenimente programate pentru vară, în Marea Britanie, inclusiv participarea, în iunie, la festivalul Isle Of Wight, iar Brad Pitt spera să facă în aşa fel încât “datele să funcţioneze”.
Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood “Brangelina”, sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.
click.ro

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …