Tuesday , April 30 2024

Alessandra Stoicescu, incurcatura cu buchetul de mireasa inainte de nunta

sandra stoicescu mireasa

Alessandra Stoicescu şi-a unit destinul cu cel al alesului ei, Sergiu Mircea Constantinescu, dar, ca la orice nunta, prezentatoarea nu a scăpat de emoţiile care vin cu pregătirile unei ceremonii.
Mireasa şi-a dorit un buchet de margarete, dar cum nu e sezonul acestor flori, Alessandra a comandat florile de la o florărie care i-a spus că le va aduce din Olanda. Însă, în urma unei încurcături, s-a trezit fără buchet şi a trebuit să îl înlocuiască în ultimul moment.
“Contrar aparenţelor, Sandra e o femeie foarte fragilă şi delicată. Şi-a dorit să le arate asta la propria nuntă celor care, poate, o cunosc mai puţin. Asta i-a cerut şi lui Răzvan Ciobanu când au discutat despre rochia pe care urma să o poarte. În tot acest context, buchetul din margarete era, pur şi simplu, perfect, sunt flori care o reprezintă, într-un fel, pe Sandra. A comandat un astfel de buchet la o florărie care i-a promis că va aduce florile din Olanda şi că vor arăta superb. Dar în ziua nunţii s-a trezit fără buchet din cauza unei încurcături la furnizorul din Olanda al florăriei la care se făcuse comanda”, a povestit o prietenă de-a Alessandrei pentru ziarulring.ro.

Vezi si

Actorul Gerard Depardieu, chemat la poliție pentru a fi interogat și reținut la Paris după acuzațiile de agresiune sexuală

Actorul francez Gérard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la …