Friday , April 26 2024

A murit Rutger Hauer, cunoscut pentru rolul din ”Blade Runner”

A murit actorul Rutger Hauer, cunoscut din roluri precum cel interpretat în ”Blade Runner/ Vânătorul de recompense” dar și din câteva producții pe care le-a filmat în România în anii 2000, anunță Variety.

Hauer a încetat din viață la 75 de ani. Actorul a murit pe 19 iulie la locuința sa din Olanda. Vestea a fost dată publicității de agentul vedetei abia miercuri, după ce înmormântarea a avut loc. A rămas în memoria publicului pentru rolul interpretat în filmul lui Ridley Scott, ”Blade Runner”. În interpreta pe Roy Batty, șeful găștii de hackeri cu care avea de-a face protagonistul jucat de Harrison Ford.

Dintre producțiile mai recente în care a apărut se detașează rolurile interpretate pentru filmele din 2005, Cardinalul Roark, din “Sin City”, și personajul negativ pe care îl descoperă Bruce Wayne la conducerea Wayne Corp. în pelicula regizată de Christopher Nolan “Batman Begins”.

A vizitat România de mai multe ori, jucând și în producția ”Camera ascunsă”, regizată de Bogdan Dumitrescu, cu Maria Dinulescu și Oana Pellea, în 2004.

I-au supraviețuit cea de-a doua soție, Ineke ten Cate, și o fiică, Aysha Hauer, ea însăși actriță, născută în căsnicia lui Hauer cu Heidi Merz. Actorul olandez a mai jucat în alte filme celebre, precum “Vânătorul de recompense/ Blade Runner”, de Ridley Scott, şi “Batman – Începuturi/ Batman Begins”, şi “Ritualul/ The Rite”, în care a jucat alături de Anthony Hopkins. Rutger Hauer a fost recompensat cu un Glob de Aur în 1983, pentru rolul din lungmetrajul TV “Escape from Sobibor”.

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …