Sunday , April 28 2024

„Moțatele și Cucuietele apelor noastre“, expoziție la Muzeul de Ştiințele Naturii  Suceava

Muzeul Național al Bucovinei organizează, în perioada 29 mai – 3 iulie 2023, expoziția intitulată „Moțatele și Cucuietele apelor noastre“, la Muzeul de Ştiințele Naturii din Suceava.

Cu acest prilej vor fi expuse 14 specii de rățuște și două de ferăstrași naturalizate, care se găsesc în Depozitul de Ornitologie al Muzeului Național al Bucovinei.

Această expoziție temporară este organizată în parteneriat cu Muzeul Cinegetic al ținutului Secuiesc și Asociația de Utilitate Publică Vadon din municipiul Sfântu Gheorghe (județul Covasna).

“În cadrul acestei expoziții unice temporare vor fi prezentate date actuale privind importanță economică a speciilor de rățuște, precum și informații referitoare la rolul cinegetic al anatidelor și trofeele lor, principalele arme, metode și perioade de vânătoare, amenințările naturale și măsurile sustenabile de conservare ale speciilor de rățuște”, au transmis organizatorii. (O.S.)

Vezi si

Expoziție cu lucrările participanților la concursul de caligrafie “Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”

În perioada 18 aprilie-23 mai 2024, Muzeul Național al Bucovinei organizează o expoziție cu lucrările …