Saturday , April 27 2024

Tag Archives: noi

Patru noi elemente chimice au fost adăugate în Tabloul lui Mendeleev

Patru noi elemente chimice au fost adăugate pe tabloul periodic al elementelor chimice de către Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC), cu sediul la Zurich, a anunțat săptămâna trecută organizația, scrie theverge.com. Elementele 113, 115, 117 și 118 au îndeplinit criteriile pentru a fi adăugate pe tabloul periodic …

Mai mult »

Sebastian Ghiţă, acuzat că a dat mită o casă fostului primar al Ploieştiului

Anchetă extinsă în cazul deputatului Sebastian Ghiţă. De astăzi, procurorii au adaugat alte două infracţiuni pe lista celor pentru care parlamentarul este deja urmărit penal sub control judiciar. Vorbim de luare şi dare de mită, acuzaţii pe care deputatul le-ar fi comis în tandem cu fostul primar din Ploieşti arestat …

Mai mult »

Sebastian Ghita, noi acuzatii pentru fapte de coruptie

Procurorii DNA extind urmărirea penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, pentru noi fapte de corupţie comise de când acesta este parlamentar, dar şi înaintea mandatului, au declarat surse judiciare, precizând că Ghiţă a fost citat să se prezinte, miercuri, la DNA Ploieşti, la ora 9:30. Deputatul Sebastian Ghită este astfel acuzat …

Mai mult »

Adrian Sârbu şi Sorin Roşca Stănescu, audiaţi la DIICOT în noi dosare de fraude bancare

Un nou dosar bombă al DIICOT. Adrian Sârbu şi Sorin Roşca Stănescu au fost scoşi din arest şi aduşi la audieri într-un dosar disjuns din cel al bancherilor. Cei doi au calitatea de suspecţi pentru că ar fi luat ilegal credite de milioane de euro. Banii au fost primiţi, deşi …

Mai mult »

Facebook face curatenie in retea. Ce postari nu mai accepta

Facebook va clarifica astăzi ”standardele comunității”, regulamentul de ordine interioară care delimitează clar postările permise de cele interzise. Rețeaua de socializare are o politică neclară în privința conținutului cu tentă violentă sau jignitoare, încercând să limiteze volumul, dar fără să suprime libertatea de exprimare, iar uneori deciziile luate de Facebook …

Mai mult »

Elenei Udrea, adusa in catuse la DNA. "Sunt fapte noi, de luare de mită"

Procurorii DNA cer din nou arestarea Elenei Udrea şi aduc ca argument trei noi acuzaţii de luare de mită la adresa acesteia, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului. Luni, in jurul orei 12.00, Elena Udrea a fost adusă cu duba Poliţiei la sediul DNA. În …

Mai mult »

Dovada ca "El Lider Maximo" traieste. Primele fotografii cu Fidel Castro din ultimele 6 luni

Presa cubaneza oficiala a publicat, luni, primele fotografii dupa aproape sase luni cu fostul presedinte Fidel Castro. Aceste imagini au aparut in timp ce starea de sanatate a lui Fidel Castro a fost in mod constant obiectul unor zvonuri pesimiste, relateaza Le Monde, in editia electronica, conform Mediafax. “Fidel este …

Mai mult »

Angajatii Antena 3, pusi sa demisioneze pentru a incheia contracte pe drepturi de autor

Antena 3 face un nou pas în planul de reducere a costurilor după plecarea Oanei Stănciulescu, mutarea studiourilor în afara Bucureştiului şi după viitoarea diminuare a salariilor de la 1 februarie. Astfel, angajaţilor li s-a cerut să-şi dea demisia, pentru a încheia contractele individuale de muncă, ca mai apoi să …

Mai mult »

Noi virusuri periculoase de GRIPĂ AVIARĂ: Zone întregi de ferme agricole sunt ameninţate

Gripa aviară se răpândeşte rapid în principalele zone cu ferme avicole din Taiwan. Autoritățile din această ţară au detectat noi tulpini de virusuri H5N2 și H5N8 ale gripei aviare în principalele zone cu ferme avicole din insulă, motiv pentru care au anunțat lansarea unei campanii de sacrificare a păsărilor și …

Mai mult »

Noii miniştri din Guvernul Ponta IV, audiaţi în comisii. Votul în plen, la ora 18.00

Birourile Permanete reunite ale Camerei Deputaţiilor şi Senatul au decis, luni, ca la ora 12.00 să înceapă audierea în comisiile parlamentare a noilor miniştri propuşi, iar la ora 18.00 să aibă loc şedinţa comună pentru votarea noului Guvern restructurat, scrie Mediafax. “Astăzi încep audierile din comisii a noilor miniştri, iar la …

Mai mult »