Friday , April 26 2024

Tag Archives: miere

Apicultorii români cer oprirea importului de miere din Ucraina și sprijin financiar UE

Apicultorii români solicită stoparea importului de miere din Ucraina, în condiţiile în care România are excedent, dar şi un sprijin financiar din ajutorul acordat de Uniunea Europeană, chiar dacă suma de 10 milioane de euro este „apă de ploaie pentru agricultura României”, relatează Agerpres. „Cea mai mare problemă pentru noi …

Mai mult »

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean, arestată pentru 30 de zile, fiind acuzată că a luat mită de la 64 de persoane

Vineri, 20 ianuarie 2023, magistrații Tribunalului Suceava au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a dr. Anca Ababneh Dumitrovici, șefa secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean. Aceasta este acuzată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (64 de acte materiale). Decizia nu este definitivă, putând fi contestată. …

Mai mult »

Grepfrutul şi mierea combat colesterolul. Descoperă alte efecte nebănuite ale acestui amestec

Ai consumat până acum grepfrut în combinaţie cu miere? Acest amestec are efecte multiple asupra corpului, deoarece abundă în vitaminele A, B, D şi E, calciu, fosfor, mangeziu, mangan, zinc, cupru şi fier. Dacă mănânci grepfrut cu miere, îţi poţi îmbunătăţi sănătatea pe mai multe planuri. 1. Pectina din compoziţia …

Mai mult »

Află motivele pentru care ar trebui să bei apă călduţă cu miere

Ştii, probabil, cât de sănătos este să bei un pahar cu apă calduţă dimineaţa, pe stomacul gol, însă ştiai că apa călduţă combinată cu miere are efecte spectaculoase pentru organismul tău?  Te ajută să slăbeşti Ştiu că sună incredibil însă, dacă renunţi la sucuri şi consumi, mai degrabă, un pahar …

Mai mult »

Ce se intampla in corpul nostru atunci cand mancam MIERE

La îndemână și gustoasă, mierea este un aliment-medicament de ajutor în foarte multe afecțiuni. Dar, atenție, ca orice medicament, nu trebuie depășită doza, scrie Libertatea.ro. Aliment-medicament Pentru a trece mai ușor peste schimbările bruște de temperatură și a rezista ultimului val de viroze, medicul ne recomandă produse în care principalul ingredient …

Mai mult »

Angelina Jolie si Brad Pitt, luna de miere in familie (FOTO)

Dupa ce, la sfarsitul lunii august, au devenit sot si sotie, Brad Pitt si Angelina Jolie au plecat in luna de miere pe care si-o petrec pe iaht, impreuna cu copiii. Cei doi au fost surprinsi de paparazzi pe un iaht, in Malta, alaturi de cei sase copii, trei biologici …

Mai mult »

Dieta cu miere – cea mai rapidă si sanatoasa metodă pentru a slăbi de sărbători

Mierea, alcătuită dintr-o combinaţie de zaharuri naturale, poate declanşa modificări metabolice care neutralizează pofta de dulciuri, afirmă nutriţionistul britanic Mike McInnes, citat de dailymail.co.uk. În urma unor cercetări efectuate timp de mai mulţi ani, Mike McInnes a descoperit că înlocuirea zahărului cu miere în timpul zilei şi adăugarea unei linguriţe …

Mai mult »

UE se îndoieşte că mierea, morcovii şi fructele ajută sănătatea. Motivul: alimentele sunt testate ca şi cum ar fi medicamente

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) a decis că iaurtul n-ar fi destul de bun în menţinerea sănătăţii, după ce, până acum, din miile de alimente evaluate, n-a trecut niciunul testul. Au “picat” până şi plantele medicinale, mierea sau vinetele. Motivul: EFSA testează alimentele ca şi cum ar fi medicamente. …

Mai mult »