Saturday , April 27 2024

Tag Archives: intalnire

Băsescu a discutat cu vicepreşedintele SUA despre scutul antirachetă. Programul scutului din România va continua

Preşedintele Traian Băsescu a avut marţi, la Vatican, o discuţie cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, care a reconfirmat că programul scutului antirachetă din România nu va fi afectat de noile decizii de la Washington şi va continua. “Domnul preşedinte Traian Băsescu a avut o discuţie cu vicepreşedintele SUA, domnul Joe …

Mai mult »

Intalnire istorica intre Papi: il va vizita pe Papa Emerit Benedict. Ce va face Papa Francisc I în primele zile de Pontificat

Noul Papă Francisc are un program destul de încărcat în primele zile ale Pontificatului său, a anunţat miercuri Vaticanul. Viaţa sa urma să se schimbe încă din prima noapte, de miercuri spre joi, pe care urma să o petreacă la reşedinţa Sfânta Marta, unde au locuit cei 115 cardinali electori …

Mai mult »

Ponta îl atacă pe Băsescu pe Twitter, imediat după întâlnirea de la Cotroceni

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit marţi cu preşedintele Traian Băsescu pentru o discuţie pe tema Schengen şi imediat după finalul întâlnirii a postat un mesaj pe Twitter în care îl atacă, indirect, pe şeful statului. “Trebuie sa vedem cine ne-a construit aceasta imagine de tara care nu merita primita nicaieri …

Mai mult »

Basescu i-a chemat la Cotroceni pe Ponta, Corlatean si Stroe

Preşedintele Traian Băsescu i-a chemat la o întâlnire, la Cotroceni, la ora 11, pe premierul Victor Ponta, ministrul de Externe Titus Corlăţean şi ministrul de Interne Radu Stroe. Tema discuţiei este aderarea României la spaţiul Schengen, care ar fi trebuit dezbătută săptămână viitoare la consiliul JAI. Atât ministrul de Interne, …

Mai mult »

Şefii SRI şi SIE, la întâlnirea miniştrilor de externe român şi maghiar

Şefii SRI şi SIE au fost prezenţi la întâlnirea dintre ministrul de Externe Titus Corlăţean şi omologul său maghiar Janos Martonyi, care a avut loc luni la sediul MAE, relatează Realitatea TV. Întâlnirea celor doi miniştrii de Externe are loc într-un moment de uşoară tensiune în relaţiile bilaterale, generat de …

Mai mult »

Madalina Ghenea l-a fascinat pe Quentin Tarantino

Românca Mădălina Ghenea (24 de ani), prezentă zilele acestea la Los Angeles, în SUA, unde e maestru de ceremonii la Festivalul italian de modă şi film, a avut ocazia să-l cunoască pe unul dintre cei mai “pe val” regizori ai lumii, controversatul Quentin Tarantino. Participant la festival, Tarantino, regizorul unor …

Mai mult »

In plin scandal diplomatic cu Ungaria, intalnire cordiala Basescu – Viktor Orban (FOTO)

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu prim-ministrul Ungariei, Orban Viktor, la Bruxelles. Cei doi apar într-o fotografie salutându-se cordial, în pofida faptului că relaţiile dintre Ungaria şi România au cunoscut o răcire rapidă în ultimele zile din cauza scandalul steagurilor. Mai mult, Băsescu apare râzând când dă mâna cu şeful …

Mai mult »

Hollande şi Merkel, întâlnire inedită înaintea summitului european

Angela Merkel şi Francois Hollande se întâlnesc miercuri, ca de obicei înaintea unui summit european, pentru a încerca să îşi apropie poziţiile, însă întâlnirea va avea loc de această dată în cadrul inedit al unui meci Franţa-Germania, la care vor asista cei doi fani ai fotbalului. Cancelarul german şi preşedintele …

Mai mult »

Victor Ponta l-a convins pe Arnold Schwarzenegger să vină în România

Premierul Victor Ponta, aflat la Conferinţa “Implementarea viitorului sustenabil din punct de vedere energetic” de la Viena, l-a convins pe Arnold Schwarzenegger să vină în România. “Am vorbit şi l-am convins pe domnul Schwarzenegger să vină în România, pentru că în spatele celebrităţii sale poţi prezenta idei extraordinare, cum e …

Mai mult »

Presedintele Basescu se va intalni la Chisinau cu presedintele R. Moldova

Președintele Traian Băsescu efectuează o vizită oficială la Chișinău, la 1 februarie, la invitaţia sefului statului moldovean, Nicolae Timofti, relatează Publika.md. Potrivit programului făcut public de Serviciul de presă al Preşedinţiei Republicii Moldova, Traian Băsescu se va întâlni cu Nicolae Timofti, cu premierul Vlad Filat, cu președintele Parlamentului, Marian Lupu, …

Mai mult »