Monday , April 29 2024

Tag Archives: fuziune

PDL si PNL FUZIONEAZA. Candidat unic la Cotroceni

PNL şi PDL au parafat alianţa anti-PSD. Liderii celor două partide s-au întâlnit, miercuri, la Parlament, pentru discuţii privind proiectul de unificare a dreptei. Întâlnirea s-a încheiat în jurul orei 18:30. “De azi, suntem aliaţi apropiaţi”, a spus Antonescu, la finalul discuţiilor. Întâlnirea dintre cele două formaţiuni s-a încheiat. Preşedintele …

Mai mult »

Experimentul de fuziune care va revolutiona lumea

Atunci când urmaşii noştri vor privi în trecut spre anul 2013, este posibil ca evenimentele ce au avut loc la Lawrence Livermore National Laboratory în SUA să fie cele ce rămân consemnate în istorie. Cercetătorii din cadrul laboratorului aflat în California au atins o reuşită fără precedent în istoria fuziunii …

Mai mult »

Un pas înainte către fuziunea dintre giganţii Chrysler şi Fiat

Grupul american Chrysler, controlat de concernul italian Fiat, a început procedura de listare la bursă, care ar putea rezolva disputa îndelungată dintre acţionarii producătorului auto privind valoarea companiei, principalul obstacol în calea fuziunii. Directorul general al Fiat şi Chrysler, Sergio Marchionne, încearcă de patru ani să fuzioneze cele două companii …

Mai mult »

Işi dau mâna: Sporting, dispusă să-şi unească forţele cu Rapid

 “Alb-verzii” sunt gata să-şi cedeze cei mai valoroşi jucători la concitadina Rapid, în cazul în care “ceferiştii” se vor menţine în Liga a II-a.  “Vom lăsa toţi jucătorii valoroşi să meargă la Rapid pentru a forma acolo o adevarată echipă fanion a judeţului. Sporting va continua în Liga a III-a …

Mai mult »

Ponta va propune fuziunea cu UNPR, pentru a avea grup comun in Parlament

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, în prima şedinţă a BPN al PSD de după alegeri, la care presa a avut acces, că în prima şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CExN) va propune fuziunea dintre cele două partide, care vor avea grup parlamentar comun. “În primul Comitet Executiv vă …

Mai mult »

Yahoo ar putea fuziona cu AOL

Directorul general al AOL, Tim Armstrong, a contactat mai mulţi consilieri ai Yahoo pentru a evalua interesul pentru o posibilă fuziune a celor două companii, după demisia directorului general al Yahoo, Carol Bartz, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Armstrong discută opţiuni pentru o colaborare care ar consolida …

Mai mult »

Romtelecom ar putea fuziona, înainte de listare, cu Cosmote

Romtelecom şi Cosmote România ar putea fuziona înainte de începerea procesului de listare a acţiunilor primului operator telecom, proces în urma cărui cota statului român în acţionariatul Romtelecom se va diminua, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme. “Romtelecom deţine 30% din capitalul social al Cosmote România. Ministerul …

Mai mult »