Friday , December 8 2023

Tag Archives: control judiciar

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş,Titu Bojin, a fost pus sub control judiciar

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu, va fi cercetat sub control judiciar, iar consilierul judeţean Marcel Mihoc a fost reţinut, au decis procurorii DNA, joi dimineaţă, la capătul unor audieri maraton în acest dosar, potrivit Mediafax. În dosarul …

Mai mult »

CCR: Controlul judiciar, NECONSTITUŢIONAL

Curtea Constituţională a decis, astăzi, că măsura controlului judiciar nu este constituţională. JUdecătorii CCR recomandă o altă măsură preventivă. “Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a …

Mai mult »

Decizie a Curtii de Apel Bucuresti: Nicuşor Constantinescu, FĂRĂ CONTROL JUDICIAR

Decizie controversată a Curţii de Apel Bucureşti, care a decis, vineri, să ridice măsura controlului judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă şi este în alt dosar, fără a avea influenţă asupra deciziei de arestare preventivă decisă de Curtea de Apel Bucureşti, a precizat, la …

Mai mult »