Friday , April 26 2024

Tânărul rănit grav în accidentul de la Vicovu de Sus a murit noaptea trecută la Spitalul Județean

Bărbatul de 26 de ani din Putna era tatăl unui copil care nu a împlinit încă un an

Răzvan Fodor, în vârstă de doar 26 de ani, din Putna, victimă a gravului accident de circulație petrecut zilele trecute în orașul Vicovu de Sus, a decedat noaptea trecută la Spitalul Județean.

Cadrele medicale care l-au îngrijit pe tânărul de 26 de ani au fost rezervate în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a acestuia. Pacientul a fost de la început intubat și ventilat mecanic, în secția de Terapie Intensivă a unității spitalicești.

”Pacientul a venit în stare foarte gravă, cu un traumatism cranio-cerebral grav. Prognosticul este rezervat”, a declarat zilele trecute medicul Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean.

Răzvan Fodor era căsătorit și avea un copil care nu a împlinit încă un an, soția sa fiind acum nevoită să se pregătească de înmormântare.

Reamintim că accidentul cumplit a avut loc în cursul nopții de miercuri spre joi, în jurul orei 03:30. Polițiștii au observat pe DN2H, la Bivolărie, un BMW care mergea haotic și i-au făcut semn să oprească.  Șoferul a sporit viteza, a fost urmărit câțiva kilometri de polițiști, care au găsit într-un final BMW-ul în afara drumului, răsturnat de mai multe ori. Cei doi bărbați care se aflau în mașină au fost proiectați în afara acesteia, șoferul, un bărbat de 38 de ani, din Putna, fiind găsit mort. Pasagerul, un tânăr de 26 de ani, tot din Putna, a fost aruncat la vreo 25 de metri de mașină, fiind transportat la spital în stare gravă. El a fost internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean, a fost intubat și ventilat mecanic și a decedat vineri noapte. (C.R.)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …