Tuesday , April 30 2024

ROSAL și-a retras contestația la licitația de salubrizare a Sucevei. Trei oferte au fost depuse

Asocierile firmelor DIASIL SERVICE SRL (Leader) cu RITMIC COM, respectiv Fritehnic (Leader) cu Royal Construct Bucovina precum și societatea POLARIS M. HOLDING au depus oferte la licitația pentru concesionarea salubrizării stradale în municipiul Suceava. Ofertele au fost depuse pe data de 15 aprilie a.c. deși licitația fusese contestată de firma UNITED WASTE SOLUTIONS SRL – nimeni alte decât Rosal Grup, cea care fusese vreme de mai mulți ani prestatorul serviciilor de salubrizare din oraș – însă Consiliul Național de Soluționare al Contestațiilor nu s-a pronunțat până în data de 15 aprilie cu privire la capătul de cerere privind suspendarea procedurii. Prin urmare, în cursul zilei de marți cei de la UNITED WASTE SOLUTIONS SRL s-au văzut nevoiți să renunțe la contestația depusă din moment ce licitația nu fusese suspendată până la soluționarea efectivă a contestației.

Miza licitației de salubrizare stradală este de 80 de milioane de lei, o sumă de trei ori mai mare față de cea a precedentului contract de salubrizare stradală. Mai exact, valoarea estimată a contractului pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare stradală și a serviciilor de iarnă în municipiul Suceava a fost estimată la suma de 80.701.911,68 lei. Atât contractul actual, cât și cel pe care Primăria vrea să îl încheie în baza acestei licitații va fi pe o durată de opt ani – 96 de luni.

Câștigătorul licitației va avea obligația de a efectua, în sezonul cald, următoarele activități: măturatul, spălatul și stropitul căilor publice din localitate, inclusiv colectarea și transportul deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deșeuri, precum și a deșeurilor provenite din coșurile stradale la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de tratare. Utilaje pentru activitatea de salubrizare stradală, considerate a fi minim necesare de către Municipiul Suceava, sunt în număr de 21 din care: 3 autospeciale de măturat carosabil; 4 autospeciale pentru măturat trotuare; 3 autocisterne stropit și 3 pentru stropit trotuare; 4 autocisterne pentru spălat trotuare și 3 pentru spălat carosabil și o autogunoieră de 14 mc (pentru colectare deșeuri de orice fel de pe domeniul public), la care se adaugă cositoare pentru întreținere spații verzi – conform suprafețelor – și foarfecă tuns gard viu și/sau drujbă tuns/întreținere gard viu, de asemenea conform suprafețelor existente în oraș.

În perioada sezonului rece, câștigătorul licitației va avea obligația de curățare și transport al zăpezii de pe căile pu­blice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț. Pentru îndeplinirea acestui gen de servicii de iarna, va fi necesară realizarea următoarei structură de operații: periat/pluguit zăpada; combaterea mecanizată a poleiului; curățat manual zăpadă/gheață; încărcatul și transportul zăpezii și a gheții. În această privință, utilajele pentru pluguit și/sau împrăștiat material antiderapant, considerate a fi minim necesare de către Municipiul Suceava, sunt în număr de 43 din care 30 pentru carosabil, 11 pentru trotuare și 2 încărcătoare frontale (cupă 0,8-1,2 mc). În cazul utilajelor pentru carosabil, 6 sunt pentru intervenții la bulevarde, 10 la străzi principale, 10 la străzi secundare și parcări, 4 la străzi secundare balastate. Cât privește utilajele pentru trotuare, câte 4 sunt aferente deszăpezirii bulevardelor și străzilor principale iar trei pentru străzile secundare. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Recomandări ale specialiștilor DSP Suceava de Sărbători: prepararea corespunzătoare a alimentelor și evitarea exceselor alimentare

Consumarea alimentelor în exces poate duce la dispepsii gastro-intestinale (greţuri, balonări, dureri abdominale difuze, scaune …