Friday , April 26 2024

Judecătorii suceveni anunță proteste dacă le vor fi afectate drepturile și va fi modificată vârsta de pensionare 

 

Miercuri,  31 mai 2023, începând cu ora 10:00, la sediul Curții de Apel Suceava a avut loc Adunarea generală a judecătorilor acestei instanțe, convocată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, având pe ordinea de zi exprimarea unui punct de vedere referitor la necesitatea adoptării unui sistem real de etapizare a vârstei standard de pensionare, care să evite disfuncţiile şi inechităţile din sistemul judiciar, cu asigurarea previzibilităţii şi respectului statutului constituţional al magistraţilor.

După dezbateri și supunerea la vot, Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel Suceava, cu unanimitate de voturi, a hotărât emiterea unui punct de vedere nefavorabil propunerii de modificare a dispozițiilor din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor și solicită ca orice soluție legislativă să fie urmarea dialogului loial între puterea judecătorească şi cea legislativă, pentru găsirea unor rezolvări care respectă predictibilitatea, garanțiile constituționale şi demnitatea statutului de judecător.

Solicită ferm ca modificările legislative preconizate să nu afecteze drepturile magistraţilor aflaţi în funcţie şi orice eventuală modificare a vârstei de pensionare să producă efecte exclusiv în privinţa judecătorilor recrutaţi sub imperiul noilor reglementări ce trebuie, în mod imperativ, corelate cu ritmul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă.

În situaţia în care propunerile de modificări legislative ce afectează statutul judecătorilor vor fi menţinute, se va convoca o nouă Adunare generală pentru ca, în funcție de rezultatul discuțiilor pe marginea acestui proiect, să decidă cu privire la luarea unor măsuri concrete de protest.

Totodată, s-a hotărât, susţinerea demersurilor legale pe care le vor întreprinde personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din instanţe faţă de proiectul de lege privind pensiile de serviciu, inclusiv sub forma protestului.

Cu majoritate, s-a hotărât susținerea demersurilor magistraților pensionari în ceea ce privește menținerea actualelor dispoziții privind modalitatea de calcul a pensiilor de serviciu, se arată într-o informare comunicat trnsmis de Biroul de Informare și Relații Publice al Curții de Apel Suceava. (C.P.)

Vezi si

Fosta șefă a Secției de Oncologie, condamnată la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare

Tribunalul Suceava a condamnat-o joi, 25 aprilie 2024, pe Anca Ababneh Dumitrovici, medic oncolog, fosta …