Saturday , April 27 2024

 Axul rutier principal al Sucevei intră în reparații de la 1 iulie

Pe întreg axul rutier principal al Sucevei, de la ieșirea spre Fălticeni până la ieșirea spre Botoșani, modernizat ultima dată acum 12 ani, se vor face lucrări de reparații. “Distracția” va începe de la 1 iulie. În încercarea de a produce cât mai puțin deranj, se caută și s-a găsit, parțial măcar, o soluție: „Se va încerca să se lucreze mai mult seara și noaptea, pentru a nu perturba traficul și a produce prea mult disconfort”, a spus primarul Lungu. „Acum sunt probleme mari. Strada este vălurită de la căldură, de la mașinile de mare tonaj, de la traficul care a crescut din cauza războiului din Ucra­ina. Vom începe lucrările de la 1 iulie. E o lucrare pe care trebuie să o facem pentru că au apărut multe probleme”, a explicat  primarul Sucevei.

Primarul Ion Lungu a recunoscut că luna viitoare „va fi deranj” în traficul rutier din Suceava. Iar asta nu pentru că ar veni foarte mulți turiști străini sau suceveni din diaspora s-ar întoarce ca să își vadă rudele. Ci pentru că în mai puțin de o lună o stradă care a fost modernizată cu 12 ani în urmă intră în reaparații. Mai exact, pe întreg axul rutier principal al Sucevei – de la ieșirea spre Fălticeni până la ieșirea spre Botoșani – se vor face lucrări de reparații.

„Distracția” va începe de la 1 iulie, dată la care Ion Lungu a anunțat că va începe asfaltarea axului principal al municipiului Suceava. Pentru a se strădui să fie cât mai puțin deranj, se caută și s-a găsit, parțial măcar, o soluție. Iată despre ce este vorba: „se va încerca să se lucreze mai mult seara și noaptea pentru a nu perturba traficul și a produce prea mult disconfort”.

Edilul a relatat despre faptul că a purtat o discuție cu firmele care asociate fiind au câștigat licitația de reabilitare a străzilor din Suceava să facă tot posibilul să lucreze cât mai mult noaptea, în mod special, la frezare, turnare și după-amiaza, când circulația e mai redusă, între orele 18.00-22.00.

Pe de altă parte, faptul că au trecut 12 ani de când a fost asfaltat axul principal – printr-un proiect cu finanțare europeană nerambursabilă – este considerat un lucru bun de primarul Ion Lungu care a scos în evidență că „dacă a rezistat 12 ani, s-a făcut o lucrare bună”.

„Acum sunt probleme mari. Strada de vălurită de la căldură, de la mașinile de mare tonaj, de la traficul care a crescut datorită războiului din Ucraina. Vom începe lucrările de 1 iulie … E o lucrare pe care trebuie să o facem pentru că au apărut multe probleme”, a declarat primarul Ion Lungu. (Dan PRICOPE)

Vezi si

 Un tânăr care a încercat să fure două bormașini din Leroy Merlin, prins de doi polițiști aflați în timpul liber

Vineri seara, la ora 19.02, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin  112 de …