Monday , April 29 2024

Consiliul Județean a  finalizat documentația pentru licitația privind reluarea lucrărilor pe Axa Strategică Iași – Suceava

 “Cu aceasta, noi am intrat în linie dreaptă privind reluarea lucrărilor pe acest important obiectiv strategic de infrastructură rutieră, asta după ce timp de 90 de zile s-au așteptat rapoartele de expertiză de la supervizorul de contract, precum și evaluarea lucrărilor ce au rămas de executat”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava a anunțat luni, 12 septembrie 2022, că a fost finalizată  de către CJ documentația pentru reluarea procedurii de licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului de Lucrări de construire – rest de executat, aferente UAT Județul Suceava, ce vor fi executate în cadrul Proiectului „REGIUNEA NORD-EST – AXA RUTIERĂ STRATEGICĂ 1: IAȘI – SUCEAVA”.
Documentația a fost transmisă spre validare către Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), ulterior urmând a fi publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a anunțului de participare, conform dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
”Cu aceasta, noi am intrat în linie dreapta privind reluarea lucrărilor pe acest important obiectiv strategic de infrastructura rutieră, asta după ce timp de 90 de zile s-au așteptat rapoartele de expertiză de la supervizorul de contract precum și evaluarea lucrărilor ce au rămas de executat”, a declarat Gheorghe Flutur.
 Rezumând evenimentele anterioare, acesta a reamintit faptul că cele două contracte de lucrări încheiate cu o asociere compusă din mai mulți operatorii economici au încetat prin reziliere, la inițiativa acestora, înaintea ajungerii la termen și înaintea finalizării lucrărilor la obiectivul de investiție.
”În prezent, se reia procedura de atribuire a celor 2 contracte de lucrări aferente celor 2 loturi ale obiectivului de investiție aferent UAT Județul Suceava, urmând ca prin încheierea lor să fie asigurate condițiile de finalizare a lucrărilor și de exploatare corespunzătoare și în siguranță a sectoarelor de drum. Sperăm că o dată cu demararea procedurilor să se ajungă cât mai repede la reluarea lucrărilor, în vederea finalizării acestora”, a mai declarat președintele CJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …