Monday , April 29 2024

Doi bărbați din Neamț care transportau 11.500 de pachete cu țigări de contrabandă, prinși  după o urmărire pe centura Sucevei

În cadrul Acțiunii Blocada, luni seara, la ora 1930, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Suceava a efectuat pe VO2P (șoseaua ocolitoare a municipiului Suceava) semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism.

Întrucât acesta nu s-a conformat, s-a solicitat sprijin unui alt echipaj din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, reușindu-se blocarea autoturismului după o urmărire în trafic pe VO2P.

Atât conducătorul auto, cât și pasagerul dreapta față au părăsit autoturismul in care se aflau, fugind înspre zona din proximitatea părții carosabile, fiind urmăriți însă și imobilizați cu operativitate de către polițiștii rutieri.

Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că autoturismul a fost condus de către un bărbat  de 35 ani, din localitatea Gherăești, jud. Neamț, iar pasagerul dreapta față a fost identificat în persoana unui bărbat de 51 ani din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului a fost găsită cantitatea de 230.040 țigarete, fără banderole fiscale, de proveniență extracomunitară.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. În continuarea cercetărilor efectuate și în baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore a celor doi suspecți 35 și 51 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă. Suspecții au fost încarcerați la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Suceava .

Polițiștii suceveni au transmis că, în vederea creșterii gradului de siguranță publică, pentru descurajarea comportamentelor de tip delictual, Acțiunea Blocada va continua, activitățile de verificare și control cu efective sporite urmând a fi permanentizate în perioada următoare.

Efectivele curente de polițiști vor fi suplimentate, inclusiv cu atragerea unor forțe din cadrul IJJ Suceava, Poliției de Frontieră și Poliției Locale. (O.S.)

Vezi si

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul …