Friday , April 26 2024

Zece raniti in coliziunea violentă a două garnituri de metrou, la Budapesta

metrou1

Zece persoane au fost rănite, la Budapesta, după ce două trenuri de metrou au intrat în coliziune pe linia M2, luni dimineață devreme, a anunțat Mate Kisdi, purtător de cuvânt al autorității de gestionare a dezastrelor în capitala ungară, informează agenția MTI.
Accidentul s-a produs după ce o garnitură care circula în direcția stației Deli a lovit din spate o altă garnitură de metrou. Ambele trenuri transportau pasageri. Nouă dintre cei răniți au trebuit să fie duși la spital pentru a fi tratați pentru vânătăi și leziuni ale membrelor, au declarat Serviciile Naționale de Ambulanță (OMSZ) pentru MTI. Rănile nu pun în pericol viețile oamenilor, potrivit OMSZ.
Un pasager a fost tratat la locul accidentului pentru leziuni minore, a declarat un responsabil OMSZ canalului public de știri M1. Circulația a fost suspendată imediat între Piața Ors Vezer și Stadionul Puskas Ferenc, iar pe traseul respectiv au fost introduse autobuze, relatează agerpres.ro.
 

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …