Friday , April 26 2024

Vremea se raceste. Ploi, lapovita si ninsori in urmatoarele trei zile

Vineri, temperaturile mai scad puţin în regiunile extracarpatice, dar vorbim tot de vreme caldă pentru ultima zi din noiembrie. Cerul va fi variabil şi doar în vestul şi nord-vestul ţării, norii vor fi mai consistenţi şi nu vor lipsi ploile locale. Vântul nu va trece de moderat şi va avea unele intensificări în Banat, Crişana, Dobrogea şi pe crestele montane. La amiază, maximele termice vor fi cuprinse între 10 şi 18 grade.
Vremea pe două zile
În prima zi de decembrie, vremea rămâne caldă. În vestul, centrul şi în nordul ţării, dar şi prin Dobrogea vor fi condiţii de ploaie slabă, în timp ce în zonele de câmpie din sud este posibil ca dimineaţa să fie din nou ceaţa. Vântul nu va pune probleme, ia temperaturile maxime scad cu aproximativ 4..5 grade aşa că maximele se vor încadra între 6 grade în estul Transilvaniei şi 16 pe litoral. În Bucureşti, mâine, vreme închisă dimineaţa, posibil ceaţă, dar mai târziu va fi şi soare. La amiază, sunt aşteptate în jur de 15 grade. Duminică, aerul rece, norii şi ploile se extind în toată ţara. Vor predomina ploile, dar în nordul ţării şi la munte apar lapoviţa şi ninsorile. Temperaturile mai pierd încă 5 grade prin sudul şi estul ţării. Maximele termice vor avea valori cuprinse între 3 grade la Suceava şi 12 grade la Constanţa. În Bucureşti, duminică vor fi nori mulţi, din când în când va ploua, iar maxima va ajunge la cel mult 9 grade.
Vremea în Europa
În cea mai mare parte a Europei, vremea va fi rece, cu precipitaţii şi rafale de vânt. În vest vor fi temperaturi modeste, cu cel mult 8 grade în termometre la Madrid şi 4..5 grade la Paris şi la Londra. În capitalele nordice se va arăta puţin soarele, iar maximele vor fi în general negative, aşa că vorbim de lapoviţă şi ninsoare: minus 4 grade la Oslo, minus 2 grade la Helsinki şi 1 grad cu plus la Moscova. În centru, nori groşi şi precipitaţii mixte, motiv pentru care sunt în vigoare avertizări meteorologice cod portocaliu pentru depuneri de polei. Se răceşte semnificativ faţă de ieri: 2 grade la Praga, 3..4 la Berlin şi Varşovia şi 5 la Viena şi la Budapesta. În sud şi sud-est, vremea se menţine caldă, dar instabilă, cu averse, tunete şi fulgere. Maximele ajung la 18..20 de grade la Istanbul şi la Atena, iar la Roma este ceva mai rece, doar 13 grade la amiază.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …